Pacea gândurilor și smerenia curată a inimii sunt daruri extraordinare ale Duhului Sfânt

Cuvinte duhovnicești

Pacea gândurilor și smerenia curată a inimii sunt daruri extraordinare ale Duhului Sfânt

    • Pacea gândurilor și smerenia curată a inimii sunt daruri extraordinare ale Duhului Sfânt
      Foto: Ioana Zlotea

      Foto: Ioana Zlotea

În această stare se află credinciosul care și-a acceptat păcatul său, care și-a acceptat întunericul lui, care s-a pocăit, s-a curățit și a fost luminat și umblă întru nepătimire, îndumnezeire, sfințenie și sfințire.

Potrivit excepționalului biograf al Sfântului Grigorie Palama, sfântul Filotei Kokkino, când Sfântul Grigorie era tânăr monah în Sfântul Munte, i s-a arătat sfântul Ioan Teologul și i-a spus să se roage neîncetat așa: „Luminează-mi întunericul, luminează-mi întunericul!”.

În vestita Filocalie există un cuvânt minunat al Sfântului Grigorie către monahia Xenia unde spune că primul dar care ni se dă prin Duhul Sfânt la rugăciune este pacea gândurilor, liniștea inimii. Harul Duhului Sfânt face pe credinciosul rugător senin, trezvitor, liniștit, fără porniri demonice sau cugete necurate, întinate sau pătimașe. Cu harul Duhului Sfânt și cu smerita nevoință ascetică personală domesticește marea mai înainte tulburată. Multele și puternicele cugete pătimașe care îl chinuiau, îl tulburau, îl destabilizau și nelinișteau pe om, acum și-au pierdut din sălbăticia lor și din intensitate, fiindcă omul și-a pus toată nădejdea lui în Preabunul Dumnezeu.

Acestei stări bune îi urmează smerenia sinceră, care leagă, adună și păstrează laolaltă toate celelalte virtuți țesute de Dumnezeu. Smerenia cea dăruită de Dumnezeu, ca dar al Duhului Sfânt, are însă altă țesătură, un caracter diferit și altă putere decât cea pe care luptă omul să și-o agonisească, printr-o nevoință continuă. Pacea gândurilor și smerenia curată a inimii sunt daruri extraordinare ale Duhului Sfânt. Împreună cu harismele Duhului Sfânt ale răbdării, bunătății, credinței, blândeții și înfrânării sălășluiește în palatul iubirii, într-o atmosferă de bucurie deplină, veselia, pregustarea desfătării Raiului.

În această stare se află credinciosul care și-a acceptat păcatul său, care și-a acceptat întunericul lui, care s-a pocăit, s-a curățit și a fost luminat și umblă întru nepătimire, îndumnezeire, sfințenie și sfințire. Potrivit Sfântului Grigorie Palama și trupul, așa cum participă la lupta ascetică prin înfrânare, prin plâns și lacrimi, tot așa participă și la darurile Duhului Sfânt. Amarele lacrimi devin dulci, rugăciunea mulțumitoare îi îndulcește gâtlejul, inima tresaltă de bucurie, trupul întreg se bucură. Așa cum plăcerea irațională a păcatului întunecă mintea și o face iubitoare de trup, iubitoare de materie și iubitoare de plăcere, tot așa și harul de la minte înaintează la trup, și îl învăluie, fără să se urâțească deloc din pricina lui.

(Moise Aghioritul, Pathoktonia [Omorârea patimilor], Ed. Εν πλω, Atena, 2011)