Cuviosul Paisie Aghioritul s-a născut într-o familie de oameni credincioși. A fost botezat de Sfântul Arsenie Capadocianul, care i-a dăruit numele său și a profețit că pruncul va deveni călugăr. Astfel, micul Arsenie, încă de la vârsta copilăriei, avea o mare iubire față de Domnul Iisus Hristos și față de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, arătând prin multe fapte vrednice de laudă chemarea specială pentru viața monahală.

Binecuvântatul Arsenie a învățat de la părinții săi evlavia față de Dumnezeu. În loc de basme și povești, aceștia îi spuneau istorioare despre viața și minunile Sfântului Cuvios Arsenie Capadocianul. Dragostea și admirația micuțului Arsenie față de acest mare sfânt făcător de minuni au născut în el dorința de a deveni monah, pentru a se asemăna lui.

Persoana care l-a influențat cel mai mult pe Cuviosul Paisie Aghioritul, după Sfântul Arsenie Capadocianul, a fost mama sa, care l-a învățat de mic smerita cugetare, înfrânarea, simplitatea, hărnicia, spiritul gospodăresc, comportarea deosebită față de alții.

Micuțul Arsenie a învățat de la părinții săi să fie evlavios, să postească, să se roage și să meargă la biserică. Atunci când era întrebat ce va deveni când va fi mare, micul Arsenie răspundea hotărât: „Călugăr!”.

Fratele cel mai mare al Cuviosului Paisie Aghioritul căuta pe orice cale să-l determine pe micul Arsenie să renunțe la aspra lui nevoință (post, priveghere, rugăciune și lectura cărților duhovnicești) și, pentru că nu a reușit, a apelat la un prieten de-al lui, Kostas, care a început să-i spună mult-nevoitorului Arsenie despre teoria lui Darwin. Atunci Arsenie, copil fiind, a început să se clatine în credință și s-a rugat Domnului Iisus Hristos ca să i Se arate, dacă într-adevăr El este Dumnezeu. S-a rugat foarte mult, a făcut nenumărate metanii, timp de ore întregi, așteptând să i se arate măcar o umbră, un glas. Dar nimic, niciun semn. În cele din urmă, fiind istovit, s-a oprit.

Atunci și-a amintit ceva ce îi spusese Kostas: „Sunt de acord, Hristos a fost un om important, drept, virtuos, pe Care L-au urât din pizmă pentru virtuțile Lui și L-au osândit cei din neamul Lui”. Atunci, nevinovatul Arsenie și-a spus: „De vreme ce este așa, și om să fi fost, tot merită să-L iubesc, să-L ascult și să mă jertfesc pentru El. Nu doresc nici Rai, nici altceva. Pentru sfințenia și bunătatea Lui merită orice jertfă”. Văzând gândul lui cel bun și mărimea sa de suflet, Însuși Iisus Hristos i S-a arătat într-o lumină negrăită, de la mijloc în sus, l-a privit cu multă dragoste și i-a spus: „Eu sunt Învierea și Viața; cel ce crede în Mine, chiar de va muri, viu va fi”. Aceste cuvinte erau scrise și în Evanghelia pe care o ținea Domnul Iisus deschisă în mâna Lui stângă.

Acest fapt dumnezeiesc i-a alungat lui Arsenie, tânărul de 15 ani, toate gândurile de îndoială care îi tulburau sufletul său pur. Astfel, prin harul dumnezeiesc, L-a cunoscut pe Hristos ca fiind Dumnezeu adevărat și Mântuitor al lumii. Acest lucru l-a întărit în credință și i-a aprins și mai mult dorul după Dumnezeu.

Peste ani s-a călugărit, așa cum și-a dorit de mic, a viețuit în Sfântul Munte cea mai mare parte a vieții, a întemeiat o mănăstire în Suroti, lângă Tesalonic, a ajutat și a povățuit mulți oameni care veneau la el pentru îndrumare. A fost canonizat în anul 2015 și este unul dintre cei mai iubiți sfinți contemporani.