Până ce omul nu se smereşte, ajutorul lui Dumnezeu nu vine la el. Harul lui Dumnezeu să necontenit la o oarecare distanţă de acesta şi se uită la el, mai cu seamă la rugăciune. Iar când începe să se mişte în el un gând de smerenie, se apropie numaidecât de el cu mii de ajutoare.

(Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, Editura Deisis, p.175)