După tradiţie, paraclisul este ridicat chiar pe locul în care Dumnezeu i-a vorbit lui Moise dintr-un rug cuprins de o flacără nepământeană.

Sfânta Scriptură ne spune că, pe când păştea oile socrului sau, Moise s-a apropiat de Muntele Horeb. Atunci a văzut un rug care ardea cu o flacără stranie – „rugul ardea, dar nu se mistuia” (Ieşirea III - 2). Scriptura ne spune că din acel rug i-a vorbit Dumnezeu Însuşi, Care l-a povăţuit să se întoarcă în Egipt, să îi strângă pe bătrânii poporului său şi să le spună că Domnul a hotărât să îi scoată din robie şi să îi ducă în Ţara Canaanului, „în pământul unde curge miere şi lapte”. Pentru a fi ascultat, Moise a primit şi puterea de a face minuni.

În amintirea poruncii Domnului către Moise: „scoate-ţi încălţămintea din picioarele tale, că locul pe care calci este pământ sfânt!” (Ieșire 3, 5), pelerinul poate intra numai descălţat în Paraclisul Rugului Aprins.

Peste milenii, Sfinţii Părinţi ai bisericii au văzut în acest rug o tipologie a Maicii Domnului. De aceea, în iconografia ortodoxă, Moise este reprezentat în faţa unui tufiş care e cuprins de flăcări, în mijlocul lor fiind reprezentată Maica Domnului cu Pruncul. Ca şi crengile care ardeau, dar nu se consumau, la fel şi trupul Preasfintei Fecioare a primit focul dumnezeirii, care nu a mistuit-o. Vedenia lui Moise este, aşadar, o prefigurare a Întrupării Mântuitorului Hristos.

Paraclisul Rugului Aprins are pentru aceasta hramul Bunei Vestiri a Maicii Domnului. Sfânta Masă, aşezată pe rădăcinile Rugului Aprins, are aşezată în partea stângă o icoană ce o prezintă pe Maica Domnului stând în mijlocul Rugului Aprins, cu Fiul ei în brațe şi pe Moise desculț, închinându-se, în stânga. În absidă există o cruce din mozaic din secolul al X-lea.

Sfânta Liturghie se săvârșește în acest paraclis în fiecare sâmbătă.