Sunt bucuros că aţi început să intraţi pe propriul făgaş. Grăbiţi-vă! Dar, vedeţi, nu vă îndulciţi prea mult cu fantasmele părerii de sine şi nu alungaţi gândurile de umilinţă. Aceasta este pentru noi cea mai cuviincioasă haină. Bateţi-vă sufletul cât mai des, ca să nu se înalţe prin ceva, căci nu are de ce. Aşezaţi-vă şi faceţi socoteală: Ce aţi făcut până acum? Şi dacă din ceea ce aţi făcut rezultă vreo învăţătură sau totul este doar sclipire amăgitoare? Doamne, miluieşte-ne! Vă repet acelaşi lucru: cândva va trebui să ne înfăţişăm la Judecată, unde toate ne vor fi socotite: şi cuvântul, şi fapta, şi privirea, şi gândul.

Dacă veţi face aşa cum se cuvine, veţi întâlni multe imbolduri spre plâns şi zdrobire a inimii, iar nu spre înfumurare. Câte înţelesuri au împrejurările în care se află omul! Aceste împrejurări îl înalţă până în Rai şi îl coboară până la iad. Şi asta, pe oricare dintre noi. Vasăzică, trebuie să ne ciulim urechile. Privegheaţi în toată vremea!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Învățături și scrisori despre viața creștină, Editura Sophia, București, p. 137)