-        Gheronda, de ce mă mândresc așa de ușor?

-        Faptul că te mândrești cu ușurință arată că ai o părere înaltă despre tine însăți. Crezi că ești cineva. Nu te poți mândri dacă nu crezi că ești cineva. Crezând deci că ești deosebită, te mândrești apoi pentru orice lucru neînsemnat, întocmai ca hipertensivii care, numai ce se supără puțin, că le și crește tensiunea.

-        Iarăși mi s-a făcut inima de gheață. De ce ajung în această stare?

-        Pentru că lași supapa de la cap deschisă și de aceea mintea ta prinde aer. Îi pun eu un dop, îl înșurubez, dar tu îl arunci. Acum trebuie să punem un dop mare și să-l strângem tare de tot. Știi câte ți-ar fi dat Hristos dacă nu aveai această slăbiciune? Când nu suntem atenți, vine diavolul cu viclenie, ne găurește capul cu sula lui, care este trufia, ni-l umflă ca pe-un balon și ne ridică în aer.

-        Gheronda, pentru unul care are părere înaltă despre sine nu este ușor să vadă binele pe care îl are altul.

-        Așa este. Acela care are părere înaltă despre sine rămâne în ceața mândriei și nu are nici sănătate duhovnicească, nici vizibilitate, de aceea nu poate vedea darurile celuilalt. Dar de ce să aibă cineva o părere înaltă despre sine? Cum să vină la el ideile dumnezeiești dacă nu-și va arunca ideea înaltă despre sine? De va lua Hristos șurubelnița și va răsuci puțin șurubul, numai neghiobii vom vorbi. Deci, ce părere să mai ai despre tine însăți?

Cel care are o părere înaltă despre sine își iese din sine, își iese din minți. Ca să se regăsească pe sine trebuie să tot coboare, să „aterizeze" altminetri va rătăci prin nori și va consuma benzina în aer.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. V: Patimi și Virtuți, Editura Evanghelismos, București, 2007, pp. 64-65).