Tânărul care îşi dă toată inima sa lui Hristos şi se lasă cu încredere în seama experimentatului său părinte duhovnicesc, uşor se dezbracă de omul său cel vechi, aşa cum cartoful nou se cojeşte cu mare uşurinţă. În timp ce vârstnicul, dacă nu este foarte simplu şi smerit, seamănă cu cartoful cel vechi care se cojeşte greu. Şi chiar fiert de ar fi, trebuie să se cojească atunci când este cald.

Mai curată este schima care a pus-o cineva de mic, deşi s-a prăfuit puţin de vremea îndelungată, decât a celui în vârstă, care a primit-o la sfârşitul vieţii sale şi care a dus-o curată şi călcată de la croitor în mormânt.

Cel mai mare parastas pentru lume şi pentru strămoşii noştri, în afară de rugăciunea noastră ce are îndrăzneală la Dumnezeu şi de bucuria ce o simt strămoşii pentru aceasta, este sporirea noastră duhovnicească, deoarece atunci li se îndreptăţeşte ajutorul dumnezeiesc; în timp ce viaţa noastră urâtă le pricinuieşte o întreită suferinţă.

Părintele cel mai mare şi mai bun este acela care a renăscut duhovniceşte, şi ajută şi la renaşterea duhovnicească a fiilor săi, asigurându-le un loc în rai.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Părinţi Aghioriţi  Flori din Grădina Maicii Domnului, Editura Evanghelismos, 2004, pp. 176-177)