Părintele Constantin Lupu s-a născut la 8 noiembrie 1906, într-o familie de agricultori din localitatea băcăuană Cașin. A urmat Seminarul „Sfântul Gheorghe” din Roman (1929) și Facultatea de Teologie din Cernăuți.

La 2 februarie 1934 a primit darul diaconiei din mâinile Arhiereului-vicar Ilarion Mircea Băcăoanul pe seama Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Târgu Ocna. La 1 noiembrie 1939 a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Brătești, județul Bacău. Aici a finalizat construcția bisericii pe care a ridicat-o la rangul de parohie. Din aprilie 1943, pentru doi ani, a fost parohul Parohiei Gâșteni, comuna Răcăciuni, județul Bacău, apoi între martie 1945 - iunie 1947a lucrat ca secretar și a slujit la Seminarul Central din București. În 1947, a fost directorul Școlii de Cântăreți bisericești din București, între mai 1948 - ianuarie 1951 a slujit ca preot la Mănăstirea Dealu, de lângă Târgoviște, apoi a suplinit la Parohia Ulmi, județul Dâmbovița. Ulterior, a lucrat la o brutărie din Pucioasa, județul Dâmbovița.

De aici, la 10 iunie 1951 a fost arestat de Securitate sub suspiciunea de „tăinuire”. Printr-o sentință a Tribunalului Militar Brașov, Lupu a fost condamnat la 3 ani închisoare corecțională. Însă, după șase luni, a fost achitat de Tribunalul Militar București.

Între septembrie 1954 - februarie 1956, ajunge să lucreze pe un post de inspector șef la Banca de credit pentru investiții, regiunea Bacău, și la Banca Agricolă Piatra Neamț, de unde va fi restructurat, deoarece slujise ca preot. Din februarie 1956 a fost utilizat, apoi din octombrie același an numit paroh la Parohia Huisurez, comuna Dămuc. Aici a refăcut comunitatea parohială, fostă greco-catolică, și în filia Trei Fântâni a ridicat o capelă. Din noiembrie 1957 a slujit ca paroh la Brusturi, județul Neamț.

De la 1 iulie 1958, părintele Lupu a fost numit slujitor la Pocreaca, localitate în care colectivizarea încă nu se făcuse. Localnicii acceptaseră cu greu forma de întovărășire (prima etapă a colectivizării) și ezitau să-și dea pământurile la colectiv. În această situație, președintele Sfatului Popular a cerut noului preot, dascălului bisericesc Alexandru Herea și învățătorului Ioan Zaharia să meargă din poartă în poartă și să susțină colectivizarea. Ba chiar preotului s-a cerut ca de la amvon să spună credincioșilor cât de folositoare este colectivizarea. Numai că preotul și ceilalți nu s-au arătat atât de receptivi la cererea conducerii locale, unii localnici chiar exprimându-se pentru ruperea „întovărășirii”. În schimb, preotul Lupu obținuse aprobările pentru începerea reparațiilor la biserica din filia Slobozia, fiind susținut de localnici.

Din aceste motive, la 24 septembrie 1959, Securitatea Iași a trecut la arestarea preotului, a învățătorului și a dascălului. Intrați în malaxorul anchetelor, cei trei au fost acuzați de constituirea unui grup complotist, ascultarea posturilor de radio străine și colportarea de „informații dușmănoase”, prin care urmăreau subminarea acțiunii de colectivizare din Pocreaca. Preotul Constantin Lupu nu a recunoscut nimic la anchetă. Nu a recunoscut nici învinuirile aduse de martori ai acuzării, dintre care unul era de confesiune neoprotestantă. Iar pentru a reclama abuzurile la care era supus, între 5 și 8 ianuarie 1960, părintele Lupu a făcut greva foamei. Cu toate acestea, prin Sentința nr. 198 din 16 aprilie 1960, a fost condamnat de Tribunalul Militar Iași la 7 ani închisoare corecțională pentru infracțiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. După acest moment, credincioșii din Pocreaca au înaintat un memoriu la autoritățile statului în care susțineau nevinovăția preotului și cereau eliberarea sa, însă fără succes. Părintele Lupu a cunoscut universul concentraționar de la: Iași (aprilie 1960), Jilava (august 1960 și august 1962), Galați (august 1960 și august 1962), Botoșani (noiembrie 1960 și decembrie 1962) și lagărul de muncă de la Periprava (septembrie 1962). La 14 aprilie 1964, părintele Lupu a fost eliberat din penitenciarul Botoșani.

La 17 iulie 1964, prin decizia Permanenței Consiliului Eparhial, a fost numit suplinitor la Parohia „Sfântul Ilie” din Cristești, județul Botoșani. Ulterior, a devenit paroh, până în iulie 1969, când a fost transferat la Dracșani, același județ.

La 1 septembrie 1975 a trecut la cele veșnice.

(Pr. Nicolae Cătălin Luchian, Adrian Nicolae Petcu, Clerici şi mireni mărturisitori din Arhiepiscopia Iaşilor, în închisorile comuniste (1945-1964), Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 106-108)