Părintele Gheorghe Filip s-a născut la 7 iunie 1914, într-o familie de oameni simpli din localitatea Cristinești, județul Botoșani. La vârsta de 2 ani a devenit orfan de tată, căzut în Războiul de Reîntregire. A urmat Seminarul Teologic din Dorohoi (1935) și Facultatea de Teologie din Cernăuți-Suceava (1941). La 24 aprilie 1942 a primit darul preoției din mâinile Arhiereului-vicar Valerie Moglan, pe seama Parohiei Maghera, județul Botoșani. Un an mai târziu slujește la Parohia Broscăuți, județul Botoșani, pentru ca în 1945 să fie transferat la Bălușeni, același județ. După instalarea regimului comunist, datorită intensei activități pastoral-misionare pe care o depunea, părintele Filip a intrat în vizorul autorităților statului. În loc să-i mobilizeze pe oameni să participe la acțiunile inițiate de către membrii de partid, părintele Filip îi chema la biserică, pe unii cooptându-i în corul bisericesc. Din acest motiv, la 10 septembrie 1948 a fost ridicat, apoi anchetat în beciurile Securității din Suceava. Se pare că preotul Filip i-ar fi instigat pe locuitorii din satul în care locuia să nu predea cotele agricole. Prin Sentința Tribunalului Botoșani din 17 septembrie 1948, părintele Filip a fost condamnat la 10 ani închisoare corecțională pentru „crima de rebeliune”. Ulterior, sentința a fost casată, cazul preotului Filip ajungând de competența tribunalului militar. Astfel, prin Sentința nr. 430 din 6 aprilie 1949 a Tribunalului Militar Iași, tânărul preot Gheorghe Filip a primit o condamnare de 5 ani închisoare corecțională pentru infracțiunea de „instigare la agitație publică”. Ca probă împotriva sa a fost luat în considerare discursul ținut de preotul Filip în iunie 1948 la căminul cultural din localitate, în care ar fi spus că revoluția de la 1848 „a dat roadele așteptate pentru că a avut binecuvântarea Bisericii”, adăugând că „revoluția de astăzi [1948, n.n.] va da roadele dreptății sociale numai dacă va fi în acord cu doctrina Mântuitorului”. Părintele Filip a cunoscut penitenciarele de la Iași (4 iulie 1949) și Aiud, apoi coloniile de muncă de la Canal: Poarta Albă, Valea Neagră (mai 1951) și Peninsula, de unde la 6 octombrie 1953 a fost eliberat. Prin Hotărârea nr. 11 din 10 noiembrie 1953 a Consistoriul Eparhial din Iași, părintele Filip a fost pedepsit prin „oprirea totală de la săvârșirea lucrurilor sfinte pe timp de un an, [...] cu computarea timpului cât a fost suspendat din oficiu și beneficiu”. La 1 decembrie 1953 este numit paroh la Parohia Codreni, comuna Mileanca, județul Botoșani, dar recunoscut de Ministerul Cultelor abia la 1 noiembrie 1954. Trei ani mai târziu a fost transferat la Corlățeni, din același ținut. La 8 septembrie 1959 a fost arestat din nou și anchetat în beciurile Securității din Suceava. Motivul invocat de anchetatori era legat de implicarea părintelui Filip în organizarea „unui grup subversiv cuzist” în scopul activării în plan politic, în eventualitatea schimbării regimului în România. În fapt, lucrurile nu erau periculoase la adresa regimului, așa cum se prezentau în scenariul anchetatorilor. În mai-iunie 1956, părintele Filip participase la o serie a cursurilor de îndrumări misionare de la Institutul Teologic din București. Cu acest prilej, a întrebat de foști prieteni, cunoștințe din perioada interbelică, ajungând astfel la Marcel Adam. Acesta fusese un avocat de prestigiu din zona Dorohoi, care în perioada interbelică activase intens în mișcarea cuzistă și care după 1948 fusese marginalizat de autoritățile statului, încât ajunsese să lucreze ca portar la Spitalul „Filantropia” din Capitală. De altfel, M. Adam, profesor la Seminarul din Dorohoi, îl ajutase pe tânărul Filip Gheorghe să se reînscrie în această școală, după ce fusese dat afară pentru neplata taxelor școlare. Tot Adam îl susținuse pe tânărul teolog să urmeze inclusiv facultatea de la Cernăuți. În schimbul acestui sprijin, Filip Gheorghe trebuia să activeze în rândurile mișcării cuziste, ceea ce a și făcut. Acum, în anii ‘50, Marcel Adam se confrunta cu mari greutăți materiale, motiv pentru care preotul Filip a început să-l ajute, regulat trimițându-i pachete cu alimente și bani. Astfel, anchetatorii au încercat să dea o coloratură politică, chiar cuzistă, legăturii părintelui cu fostul său binefăcător, care la rândul său mai avea relații și cu alți foști cuziști, precum profesorul Constantin N. Tomescu sau Toma Petrescu. Părintele refuză categoric acuzația de activitate politică împotriva regimului, pledând nevinovat. Cu toate acestea, prin Sentința nr. 131 din 17 octombrie 1960 a Tribunalului Militar București, părintele a primit o condamnare de 18 ani de muncă silnică pentru infracțiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut închisorile de la Suceava, Jilava (iunie 1961), Galați (martie 1962), apoi lagărul de muncă de la Salcia. A fost eliberat la 31 iulie 1964 din lagărul de la Ostrov. Prin decizia Permanenței Consiliului Eparhial din Iași, la 14 august 1964 a fost numit paroh la Parohia Alba, comuna Hudești, județul Botoșani. În decembrie 1966 s-a transferat la Parohia Vlădeni-Fondolica, comuna Corlățeni, județul Botoșani, iar din martie 1971 ca preot II la Parohia Podoleni, județul Neamț.

(Pr. Nicolae Cătălin Luchian, Adrian Nicolae Petcu, Clerici şi mireni mărturisitori din Arhiepiscopia Iaşilor, în închisorile comuniste (1945-1964), Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 71-73)