Părintele Ioanichie Pârâială s-a născut la 23 aprilie 1909 în apropiere de Râmnicu Sărat, într-o familie simplă. După ce sora lui a plecat la mănăstire, tânărul i-a urmat exemplul şi a mers ca frate la Mănăstirea Ciolanu din judeţul Buzău. După câţiva ani de nevoinţe şi rugăciuni, la vârsta de 28 de ani, monahul Ioanichie a plecat în Ţara Sfântă împreună cu sora lui, maica Magdalena.

După o perioadă petrecută la locurile sfinte din Ierusalim şi Betleem, cuviosul Ioanichie s-a aşezat la Mănăstirea Sfântului Sava cel Sfinţit. În această mănăstire vieţuia pe atunci Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ. Cei doi s-au împrietenit rapid, iar monahul Ioanichie i-a rămas ucenic credincios Cuviosului Ioan Iacob până la trecerea la Domnul.

Dorind o viaţă mai retrasă, cei doi monahi români şi-au îndreptat paşii spre grotele de pe ţărmul aspru al Mării Moarte, aşezându-se aproape de valea Iordanului.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, între anii 1940-1941, mai mulţi călugări din Ţara Sfântă au fost închişi de englezi într-un lagăr pe Muntele Măslinilor. Printre cei închişi s-au numărat şi cuvioşii Ioan Iacob şi Ioanichie. Sfântul Ioan Iacob a fost închis vreme de un an de zile, pe când cuviosul Ioanichie s-a întors la Mănăstirea „Sfântul Sava”.

În anul 1947, Sfântul Ioan Iacob a fost hirotonit diacon, apoi, la scurtă vreme preot, după care a fost numit de Patriarhia Română egumen la Aşezământul Românesc de la Iordan. Singurul său ucenic statornic era monahul Ioanichie, precum şi câteva maici românce bătrâne.

În luna noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Sihastrul s-a retras din ascultarea de egumen şi, împreună cu ucenicul său Ioanichie, a intrat în obştea Mănăstirii „Sfântul Gheorghe Hozevitul” de pe valea pârâului Cherit. Iniţial, cei doi s-au aşezat într-o peşteră amenajata de ei înşişi, foarte aproape de Peştera Sfântului Ilie. Datorită mulţimii celor ce veneau şi se închinau în peşteră, în vara anului 1953 cei doi au fost nevoiţi să plece pe valea Hozeva, unde au aflat o peşteră la Schitul Sfintei Ana. Viaţa în această peşteră a fost deosebit de grea, vara fiind extrem de cald, iar iarna foarte frig.

Părintele Ioanichie făcea ascultare în mănăstirea mare, însă venea des la peştera sfântului, aducându-i acestuia pesmet, ulei pentru candelă şi apă. În urma multor nevoinţe şi osteneli, Sfântul Ioan Iacob s-a îmbolnăvit, cuviosul Ioanichie având grijă de el până la adormirea lui întru Domnul, în anul 1960.

După moartea Sfântului Ioan Iacob, cuviosul Ioanichie s-a retras şi el într-una dintre chiliile Schitului Sfintei Ana. Ucenicul cel iubitor s-a ostenit după puteri în vederea editării scrierilor păstrate de la Cuviosul Ioan Iacob. Eforturile sale au fost încununate cu tipărirea, la Ierusalim, a două volume de cuvinte şi versuri, intitulate Hrană duhovnicească: volumul I, în anul 1968, iar volumul II, în anul 1970.

În anul 1980, cuviosul Ioanichie Pârâială a luat parte la descoperirea moaştelor Sfântului Ioan Iacob, duhovnicul său. Cuviosul Ioanichie a rămas lângă moaştele mult-iubite până ce a adormit şi el întru Domnul, la 28 septembrie 1992.

Părintele Ioanichie este înmormântat la Hozeva, în noul cimitir de la intrarea în mănăstire, chiar lângă poteca ce urcă înspre mănăstire.