„La ridicarea bisericii au ajutat și cei săraci, și cei bogați”

Parohia aceasta, credincioșii, Sfinția voastră și implicit toți prietenii Sfântului Nectarie, suntem la ceas aniversar. S-au împlinit șapte ani de când acest sfânt atât de iubit este prezent  aici, la Iași, și cu trupul, prin părticica sfintelor sale moaște. Cum s-a născut acest gând, această dorință de a-l aduce pe Sfântul Nectarie la Iași?

IPS Daniel, mitropolitul Moldovei și Bucovinei de atunci, actualul patriarh a României, m-a chemat în postul de preot paroh în acest cartier, la această biserică, la parohia aceasta, mai bine zis, pentru că nu era biserică. Era vorba de un cartier cu mii de oameni care erau arondați la mai multe parohii din toate părțile Iașului. Le era foarte greu să ajungă la biserică. Așa s-a născut ideea Înaltpreasfințitului Daniel de atunci de a construi în fiecare cartier măcar câte o biserică. În 1995, când am pornit aici, am început cu două hramuri: Nașterea Maicii Domnului și Sfântul Prooroc Ilie. În ziua când s-a făcut sfințirea locului pentru viitoarea biserică, ierarhul m-a întrebat dacă aș accepta să pună și al treilea hram, și anume pe Sfântul Nectarie, vindecătorul de boli, Sfântul Nectarie de Eghina, cum este cunoscut. Mărturisesc  că nu cunoșteam prea multe lucruri despre acest sfânt  și despre minunile sale.

„Știam că Sfântul Nectarie nu mă va lăsa”

Timp de câțiva ani la rând am mers în pelerinaje în Grecia. Abia atunci l-am cunoscut mai bine pe acest sfânt, la el acasă. Am încercat în mai multe rânduri să iau legătura cu maica stareță Teodosia, cu IPS mitropolit Efrem, dar toate încercările mele au eșuat, sfințiile lor fiind oameni foarte ocupați. Timpul a trecut. Nu ne-am pierdut speranțele că într-o bună zi, Sfântul Nectarie va veni și la biserica lui din cartierul Alexandru cel Bun. În anul 2000 am început propriu-zis să săpăm temelia acestei biserici și la șase ani de la acel moment eram deja cu biserica acoperită, pentru că în toată această perioadă (1995-2000), noi am adunat materiale. Au ajutat și cei săraci, și cei bogați.

În anul 2006 am traversat un moment crucial în viața mea. Am trecut printr-o încercare foarte mare în ceea ce privește boala. În lunile ianuarie, februarie și martie am avut trei operații la inimă; prima operație am făcut-o în Italia, la Milano, apoi celelalte două în Iași. După ce am ieșit din spital, unde am avut mai multe semne că Sfântul Nectarie a fost alături de mine, i-am văzut icoana în salonul de la reanimare, l-am simțit acolo, mi-a vorbit și speranțele mele erau din ce în ce mai mari. Știam că Sfântul Nectarie nu mă va lăsa.

„Domnule doctor, nu cred Dumnezeu e de acord cu ce spuneți dvs.”

Unul dintre medicii care m-au operat la Iași a chemat-o deoparte pe soție, pe doamna preoteasă, și i-a spus: „Doamnă, noi am făcut tot ce a fost omenește posibil, dar să nu vă supărați, să nu vă speriați, pregătiți-vă de ce e mai rău”. Poate n-ar trebui să vorbesc despre mine atât de mult, dar nu pot trece peste acest episod. Doamna preoteasă a stat puțin, s-a gândit și i-a răspuns: „Domnule doctor, nu cred că Dumnezeu, Maica Domnului și Sfântul Nectarie vor fi de acord cu ce spuneți dvs., pentru că părintele meu are o misiune, aceea de a construi o biserică în cinstea Sfântului Nectarie, a Sfântului Ilie și a Maicii Domnului și nu cred că-l va lăsa”,  Atunci medicul, foarte surprins de răspuns, i-a spus: „Doamnă, dacă matale știi altceva, eu mă înclin, dar eu știu ce am văzut”.

Nu peste mult timp, cu ajutorul lui Dumnezeu, a Maicii Domnului și a Sfântului Nectarie, care a fost permanent alături de mine, am ajuns acasă, în sânul familiei, iar mai apoi în mijlocul credincioșilor. Cât timp am fost în spital, copiii și cei de la cor îmi dădeau telefon și îmi puneau să ascult slujba, să ascult corul. Au fost niște emoții și niște trăiri deosebite. Atunci m-am apropiat cel mai mult de Sfântul Nectarie și recunosc, atunci m-am rugat cel mai mult lui și am văzut că n-a fost în zadar.

Sfântul Ierarh Nectarie, oaspetele Sfintei Parascheva în 2006

Peste doar câteva luni de zile, IPS Daniel venise la una din bisericile din Iași. Văzându-mă acolo și știind că am fost în spital m-a întrebat ce fac, cum mă simt și mi-a spus: „Mergem la biserică la tine că vreau să văd și eu șantierul”. Am ajuns și timp de două-trei ore a stat și a admirat lucrările care se desfășurau aici. Atunci i-am propus mitropolitului ca în toamnă, la săbătoarea Sfintei Cuvioasei Parascheva, când se obișnuiește să vină ca oaspeți ai Sfintei alte sfinte moaște sau odoare de mare preț, să aducă în anul acela moaștele Sfântului Nectarie, și mai apoi, și la biserica noastră.

Atunci, foarte contrariat, mitropolitul m-a întrebat: „Dar unde să le aduc?” Pentru că într-adevăr, biserica, prin luna mai 2006, era doar zidită, nu avea geamuri, nu avea uși, era doar acoperișul. Văzând aceste lucrări, Înaltpreasfinția sa mi-a replicat: „Nu este posibil ca până la Sfânta Parascheva să faci mai mult. Ce vrei să faci mai mult?” Atunci i-am spus: Înalpreasfinția voastră, faceți, vă rog, demersurile pentru ca să vină sfintele moaște la hramul Sfintei Parascheva, poate cu această ocazie vom sfinți și altarul, ca să slujim și noi în biserica mare. Aveam bisericuța mică, dar acolo iarna ne congelam, vara ne coceam, așa am dus-o. Mai pe-afară, pe sub un copac la umbră, mai la soare, mai prin ploaie, mai prin viscol, așa se desfășurau slujbele și celelalte servicii religioase.

„Cum să faci într-o perioadă atât de scurtă atâtea lucrări?”

I-am promis atunci părintelui mitropolit că vom face tot posibilul ca până la hramul Sfintei Parascheva să pregătim totul pentru sfințirea altarului și i-am spus: „Dacă ne încredințați că veți aduce moaștele Sfântului Nectarie în octombrie, noi vă promitem că exteriorul va fi terminat în marmură, în întregime. Vor fi geamuri și uși la biserică. În interior, peretele va fi pregătit pentru pictură în frescă și bineînțeles, va fi pregătită Sfânta Masă și, mai mult decât atât, m-am lăudat eu atunci, vom pune și marmură în altar.”

Vă mărturisesc că ierarhul a avut un zâmbet ironic auzind câte mi-am propus să fac și m-a întrebat așa: „Părinte, dar la ce spital ai fost?” Probabil a vrut să mă întrebe: tu ești sănătos la minte? Cum să faci într-o perioadă atât de scurtă atâtea lucrări? Dar i-am răspuns: „Înaltpreasfinția voastră, dacă Sfântul Nectarie dorește să vină anul acesta la Iași, va veni, chiar dacă nu vrem noi”.

Au trecut câteva săptămâni. Ne-am întâlnit apoi la o slujbă de seară la un coleg și văzându-mă în sobor, după terminarea slujbei, în glumă, m-a întrebat: „Ei, ai terminat biserica? Ce facem, aducem sfintele moaște?” Atunci eu i-am amintit că încă nu-mi dăduse acordul că vin sfintele moaște, căci dacă îmi spunea, eu mă apucam de treabă și făceam mai mult decât făcusem până acum.

„Nu știu cum veneau materialele, nu știu când mai dormeam”

Atunci ierarhul a luat legătura cu un grec care făcea oarecum legătura între Biserica Ortodoxă din Grecia, respectiv Mitropolitul primat al Atenei și Patriarhia Română, respectiv Mitropolia din Iași, domnul Dimitrios. L-a întrebat direct la telefon: „Dimitrios, ce facem? Aducem anul acesta moaștele Sfântului Nectarie?/ În principiu, putem să facem acest lucru”, i-a răspuns dânsul. Apoi mi-a spus: „Părinte, ai binecuvântarea, apucă-te de treabă.”

Din acel moment mi s-a luat parcă o piatră de pe inimă. Nu știu de unde veneau banii, nu știu cum veneau materialele, nu știu când mai dormeam, nu mai simțeam nici oboseală după trei operații pe cord deschis. La începutul lunii septembrie s-a îmtâmplat însă un eveniment neașteptat. Mitropolia primește un fax din Grecia din care aflam că IPS Efrem de Eghina, care promisese că vine la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva cu sfintele moaște ale Sfântului Nectarie în pelerinaj, nu mai poate veni pentru că au în acea perioadă un sinod la Atena. L-am rugat pe Înalpreasfințitul Daniel să-mi dea mie delegație și să mă duc personal până acolo. După multe tatonări, căutări și rugăminți, împreună cu un bun prieten, pr. Petrică Sidoreac, preot român în Grecia, am mers la Eghina unde ne-am întâlnit timp de câteva ore bune, atât cu maica stareță Teodosia, cât și cu IPS Efrem.

„Trăim astăzi Paștile acestei parohii!”

După rugăminți fierbinți și alte promisiuni, mai ales când au văzut ce amploare are pelerinajul Cuvioasei Parascheva la Iași, când sute de mii de oameni vin să se închine sfintelor moaște, au acceptat să vină totuși la Iași, și maica stareță, și IPS Efrem și să aducă spre închinare în ziua Cuvioasei o părticică din moaștele Sfântului Nectarie și, în mod cu totul neașteptat, cred că Sfântul a dorit lucrul acesta, mi-a oferit pentru biserica noastră o părticică din moaștele acestui sfânt. Nici nu-mi venea să cred, nu-mi venea să cred că se întâmplă lucrul acesta! Plecasem de la Iași foarte supărat, foarte mâhnit, dar m-am întors cu o bucurie extraordinară. Și nici Înaltpreasfințitului Daniel nu-i venea să creadă și mi-a spus: „Părinte, ai dreptate, Sfântul Nectarie a dorit să vină la Iași.”

În ziua de 13 octombrie, Sfântul Nectarie a ajuns la Iași, iar pe 15 octombrie s-a sfințit altarul bisericii noastre în prezența sfintelor moaște, și atunci, IPS Efrem al Eghinei s-a exprimat astfel: „Trăim astăzi Paștile acestei parohii!”, iar maica stareță Teodosia mi-a spus: „Părinte, o să vedeți ce se va întâmpla la biserica Sfinției voastre de acum înainte. O să vedeți câtă lume va veni să-l caute pe Sfântul Nectarie.” Nu înțelegeam atunci de ce. Dar când eram în Grecia cu părintele Sidoreac pentru a face demersurile, IPS Efrem și maica stareță ne-au dat câteva zeci de scrisori venite din România, scrise în românește, cu pomelnic în românește, în care se aduceau mulțumiri Sfântului Nectarie pentru diverse vindecări.

„Oamenii s-au vindecat, dar și-au schimbat și viața în bine”

Și nu mică mi-a fost surprinderea să văd că printre ele era și una scrisă de un cunoscut de-al meu care avusese un copil bolnav și care s-a vindecat tocmai la moaștele Sfântului Nectarie. Când delegația din Grecia a venit la noi la biserică și s-a sfințit altarul, după masa de prânz s-au hotărât să meargă și la acea familie, să-l vadă pe acel copil, Ionel, care se făcuse un copil sănătos și foarte vioi, și atât el, cât și familia lui poartă o recunoștință deosebită Sfântului Nectarie.

Multe s-au întâmplat de atunci. Eu mă socot ca fiind primul. Zi de zi, fel de fel de oameni care trec pragul sfintei noastre biserici, cu diferite afecțiuni, s-au vindecat atingându-se de sfintele moaște, dar mai mult decât atât, și-au schimbat viața, devenind mai credincioși, mai buni, mai apropiați de Biserică, de Dumnezeu. După ce s-au spovedit și s-au împărtășit, după ce au început să citească rugăciuni, nu s-au mai plictisit ca până atunci la sfintele slujbe. După ce au cercetat duhovnicii, au cunoscut că prin Sfântul Nectarie a venit această schimbare în bine în viața lor.

„Încă mai avem treabă amândoi, nu vei pleca cu una, cu două”

Spuneați că Sfântul Nectarie v-a vorbit. Ce v-a spus?

Cu adevărat, atunci la Novara, în Italia, după ce m-am trezit din anestezie, am văzut icoana Sfântului Nectarie, iar alături de ea era un ceas. Îmi plângeam păcatele, eram într-o situație delicată și Sfântul a spus: „Mai ai treabă, nu vei pleca cu una cu două, încă mai avem treabă amândoi”. După câteva, ceasul era la locul lui, dar icoana dispăruse, ca semn, probabil, că cel care a condus mâinile medicilor de acolo, cărora le mulțumesc și mă rog la Dumnezeu pentru sănătatea lor, a făcut într-adevăr minuni.

După venirea la Iași a sfintelor moaște, mulți s-au întrebat de ce la această biserică este o rânduială aproape ca cea din mănăstire. Eu intenționam să facem programul obișnuit, ca la orice biserică de parohie – duminica, în sărbători și sâmbăta. Cu smerenie mărturisesc că Sfântul Nectarie m-a dojenit și mi-a spus: „M-ai adus la Iași, vei face Sfânta Liturghie aici zilnic, vei face și Sfântul Maslu.” I-am cerut binecuvântare Înalpreasfințitului Daniel de atunci, iar apoi și Înalpreasfințitului Teofan și îi mulțumesc cu această ocazie că a înțeles care este lucrarea la această biserică. Pentru că pe lângă zidirea acestei biserici de dimensiuni mai mari, încercăm să zidim și catedralele din sufletele credincioșilor noștri.

Când m-am atins de sfintele moaște, sunt alt om”

Având și slujbă dimineața  - Utrenia și Sfânta Liturghie - apoi uneori și Sfântul Maslu, după - amiază Vecernia și Sfântul Maslu (luni și miercuri), Priveghere – în prima zi a lunii, mulți din credincioșii care s-au apropiat ne mărturisesc: „Părinte, ce-ar fi fost dacă nu era aici o biserică? Unde eram noi acum? Nu l-am fi cunoscut pe Dumnezeu.” Și iată, cred că acest lucru contează.

Sau să vezi copii care vin înainte de ore cu grupul, cu clasa, uneori vin copii pentru colegul lor care este bolnav, se roagă unii pentru alții, și atunci când se întoarce acesta de la spital, vin să mulțumească Sfântului Nectarie. Acestea sunt bucuriile pe care noi le trăim atunci când ne apropiem de Sfântul Nectarie. Și vă mai mărturisesc ceva: este o mare răspundere ce ne-am asumat noi cu această biserică. Este ușor să începi, este mai greu ca să continui toate aceste lucrări și de multe ori poate vin dimineața la slujbă obosit, poate nedormit, poate de pe drum, dar când m-am atins de sfintele moaște, sunt alt om. Poate am fost bolnav, poate am fost răcit, poate am avut alte necazuri și ispite, dar când m-am atins de sfintele moaște, sunt alt om.

„Acești credincioși își dau seama cu adevărat cine este Sfântul Nectarie”

Iar lucrul acesta îl văd zi de zi și la alți credincioși sau pelerini care vin și-mi spun: „Părinte, în biserica aceasta a Sfântului Nectarie, alături de sfintele sale moaște, ne simțim extraordinar, parcă suntem altfel de oameni.”  Și dacă vor să continuie această stare, trebuie să-și schimbe viața - le spun de multe ori. Încurajându-i, având un preot aproape permanent în biserică și încercând să zidim ceva în inima lor, acești credincioși își dau seama cu adevărat cine este Sfântul Nectarie, pentru că de fapt Dumnezeu face minuni, Maica Domnului face minuni, sfinții fac minuni prin binecuvântarea și harul lui Dumnezeu.

Ați amintit de minunea pe care ați trăit-o Sfinția voastră. V-aș ruga, dacă mai există și altele, povestite de credincioși, care v-au marcat, să le amintiți.

Sunt nenumărate. Avem un CD, intenționăm să scoatem o carte cu minuni întâmplate aici, la biserica noastră.Anul acesta nu vom reuși, a trebuit să continuăm lucrările de pictură, am adus catapeteasma și o parte din icoane, policandrele și celelalte lucruri. Am încercat să facem mai mult partea aceasta văzută, materială. Poate n-am reușit întotdeauna să facem ceea ce trebuia pentru inimile credincioșilor, dar am încercat și cu această perioadă pe care am dedicat-o „Zilelor Sfântului Nectarie”, începute pe 15 octombrie, ziua în care s-a sfințit altarul și au venit sfintele moaște.

„Dumneavoastră ați zidit această biserică”

Prin coferințele organizate, prin activitățile corurilor și a cercului de pictură, am încercat să fim și noi la înălțimea credincioșilor. Ei ne întreabă: „Părinte, și ce mai facem? Despre ce ne mai vorbiți? Pe cine mai aduceți la celelalte conferințe?” Iar acest lucru ne bucură foarte mult pentru că vedem că credincioșii noștri simt dragostea față de Dumnezeu și vor să cunoască mai mult. Aceasta este marea realizare. Și când vezi că în biserică la aceste conferințe 70% sunt tineri și copii, îți dai seama că lucrarea ta nu este în zadar.

Astfel se zidește și biserica dinlăuntru.

Așa am încercat. Mie îmi place să le spun așa credincioșilor noștri și aceasta este o realitate: „Dumneavoastră ați zidit această biserică. Ați făcut ca jertfa dvs să se vadă în această biserică.” Credincioșii observă că bănuțul lor, ofranda lor se vede într-un lucru palpabil. Poate de multe ori nu-și iau într-o zi o pâine, dar vin să ajute într-un fel biserica  cu un bănuț, cu munca lor. Sunt foate multe cheltuieli la o biserică de asemenea dimensiuni. Ați văzut când ați intrat atâția oameni măturând, curățând, unii se ocupă de flori, ații șterg praful, toți vor să-i primească frumos pe pelerini; aceasta este de fapt Biserica - să ne ajutăm unii pe alții.

„Doamne, de unde să încep? Doamne, cu cine să încep?”

Prea Cucernice Părinte, cum se începe construirea bisericii din suflet? Ce rol are preotul și ce trebuie să facă credinciosul? Cum se pune baza?

Mântuitorul Hristos spune: „Nu vă gândiți ce veți răspunde; vi se va da vouă de Sus”. Dacă v-aș spune cum am început eu, încă din paraclisul de vizavi, cu preoteasa și cu copiii, care erau atunci la seminar. Și mă întrebam: „Doamne, de unde să încep? Doamne, cu cine să încep?” Și am adus un clopot, am bătut toaca, mai trecea lume pe stradă și întreba: „Dar aici ce să fie oare? O fi o biserică. Ia să intrăm și noi.” Și într-o zi au intrat doi, într-o zi au intrat trei, în altă zi au intrat cinci și văzând că totuși acolo se slujește Sfânta Liturghie, la început au fost curioși.

După aceea am încercat să intrăm din casă în casă, după îndemnul: Mergând, învățați toate neamurile. Am încercat să aflăm doleanțele credincioșilor, necazurile  și bucuriile lor, și bineînțeles că s-au apropiat. Credincioșii sunt mândri, în sensul bun al cuvântului, că sunt enoriașii acestei parohii. Ei sunt mândri că au avut posibilitatea și ocazia să contribuie la această biserică. Îmi spuneau: „Părinte, bunicii și părinții noștri și-au dorit ca pe aceste locuri să fie o biserică și erau nevoiți să meargă până pe Copou, până pe Sărărie și la alte biserici.”

„Au dus din puținul lor să-i bucure pe alții”

Ce bucurie să vezi un copil care încearcă, prin alocația lui, să devină ctitor la o asemenea biserică. Este un lucru extraordinar și aici este bucuria noastră, o bucurie pe care nu ți-o poate lua nimeni, indiferent că vor fi unii invidioși, egoiști – că iată Biserica ce face. M-a mai bucurat și faptul că credincioșii noștri au sărit permanent în ajutorul altora. Când au fost inundațiile, au spus: „Părinte, noi vrem să mergem la Rădăuți Prut, să facem o casă. Dar mergeți cu noi?/ Merg cu dumneavoastră.” Am fost alături de dânșii. Au dus din puținul lor să-i bucure pe alții. Aceasta este de fapt Biserica vie, Biserica lucrătoare.

Ceea ce am observat în această parohie, și oricine vine aici simte lucrul acesta, e faptul că toți credincioșii formează o familie unită.

Sfântul Ioan Gură de Aur spunea despre familia creștină că este Biserica de acasă. Eu cred că atunci când vin credincioșii noștri la biserică, ei vor continua Liturghia și acasă. Ne-am învățat împreună ca după ce plecăm de la biserică, să mergem la un spital, la un azil, pentru că a sluji aproapelui.

Gândiți-vă  ce bucurie au făcut tinerii noștri acum câteva duminici când după slujbă m-au rugat să meargă la Spitalul de Copii din Iași! Corul Nectarios, Nectarios Junior și Nectarios Psaltic au interpretat câteva cântări pe holurile acestui spital și la câteva azile.

„Simțeam cum întreaga biserică se ruga pentru mine”

Pentru un bătrânel contează foarte mult să îl bagi în seamă, să îi citești o rugăciune, să-i duci un pachețel, chiar dacă n-ar avea nevoie; unui bolnav la spital să-i dai o iconiță, un măr, o banană, să te rogi pentru el, să-i aduci o mângâiere - aceasta este de fapt Biserica. E Liturghia de după Liturghie. Nu putem să ne numim buni credincioși dacă, după ce am fost duminica la slujbă, mergem acasă și ne odihnim, iar mai apoi deschidem televizorul, fără nicio grjă. Nu. Cred că Hristos ne cheamă să facem altceva. Să punem în practică îndemnul: „Întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai mei prea mici, Mie Mi-ați făcut”.

Credincioșii noștri spun: „Părinte, e adevărat, noi suntem mai necăjiți, dar mai fericit este a da decât a lua și e bine să mergem noi la ei, când sunt în necazuri, în suferințe, decât să ajungem noi în situația de a aștepta să vină alții la noi.” Eu, când eram în spital, simțeam cum întreaga biserică se ruga pentru mine. Și îmi mărturiseau cei din comitet cu lacrimi în ochi: „Părinte, știți de câte ori am citit Psaltirea pentru Sfinția voastră, știți cât ne-am rugat în acele momente?” Și am trăit acest lucru. Aceasta este Biserica.

Cine îi prigonește pe creștini, Îl prigonește pe Hristos

Astăzi sunt atâtea ispite, mass media încearcă să dezbine, să lovească în Biserică. Ei cred că astfel lovesc în preoți, care sunt și ei oameni slabi, cu păcatele lor. Dar, dacă ne amintim din Noul Testament convertirea Sfântului Apostol Pavel, vedem că el înainte îi prigonea pe creștini, dar de fapt astfel Îl prigonea pe Hristos.

Atunci când Mântuitorul a întrebat: „Cine zic oamenii că sunt Eu?” În numele celorlați, Apostolul Petru a spus: „Tu ești Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu.” Și Mântuitorul Hristos i-a spus, și cred că aceste cuvinte vor rămâne permanent, pentru toate generațiile: „Tu ești Petru și pe această piatră a credinței voi zidi Biserica mea pe care nici porțile iadului nu o vor birui.”

Să nu creadă unii că dacă vor lovi în Biserică, o vor zdrobi. Nici porțile iadului nu o vor birui. Să nu uităm că cei care s-au luat de Biserică, de sfintele moaște au ajuns rău de tot. Biserica ne așteaptă, îi așteaptă pe toți la pocăință. Ea este policlinică și cabinet medical pentrun noi. Mântuitorul ne așteaptă pe toți, și pe cei buni, și pe cei răi și spune: „Iată, Eu stau la ușă și bat. De-mi va deschide cineva, voi intra și voi rămâne la el” sau „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi.”

„Eu văd în Sfântul Nectarie modelul pe care trebuie să-l urmez”

Aceasta trebuie să facem , să ne rugăm unii pentru alții, să nu-i condamnăm. În cărțile Sfântului Nectarie am văzut scris foarte frumos despre faptul că Dumnezeu urăște păcatul, dar iubește pe păcătoși. Să nu-i judecăm pe cei care au unele vicii, ci să ne rugăm lui Dumnezeu ca aceste vicii să dispară din viața lor. Și noi poate suntem mai păcătoși decât cei mai păcătoși, da atunci când recunoaștem asta în fața lui Dumnezeu, El ne primește ca pe fiul cel pierdut.

Și știm că avem un model. Cineva m-a întrebat: „Dar ce vedeți la Sfântul Nectarie?” Eu, personal, văd modelul pe care trebuie să-lurmez, pentru că atâtea necazuri, atâtea încercări și ispite câte a avut Sfântul Nectarie, mai rar asemenea sfinți care au dus o viață cu adevărat sfântă încă aici de pe pământ și care au trecut peste toate greutățile, peste boli cu atâta seninătate. El s-a rugat pentru cei care îi făceau necazuri. El s-a rugat pentru cei care nu-L iubeau pe Dumnezeu, și Dumnezeu i-a adus în sânul Bisericii.     

„Bucuria cea mai mare e că astăzi suntem într-o biserică”

Prea Cucernice Părinte, sunteți preot de mai bine de trei decenii și jumătate. Care este cea mai mare împlinire, cea mai mare bucurie în această slujire?

Cu mila lui Dumnezeu. Acum 35 de ani eram cel mai tânăr preot din Mitropolia Moldovei și Sucevei de atunci și iată, în ziua de 14 octombrie, poate întâmplător sau nu, atunci când împlineam anii de preoție, au venit sfintele moaște la Iași. Încerc ca măcar acum, la apogeu, să mă apropii mai mult de Dumnezeu și le spun credincioșilor noștri, indiferent de câte păcate, încercări sau ispite au, că Mântuitorul ne primește ca un Tată bun și iubitor. De multe ori le arăt și acea icoană cu Mântuitorul care stă la ușă și bate. Bate la ușa sufletului nostru, poate, poate ne vom întoarce. Și este frumos când găsim un om care să ne îndrume pașii, este frumos când găsim o biserică unde să putem participa la Sfânta Liturghie.

Lumea aceasta în care trăim este plină de zbucium. Nu ne mai ajunge timpul. Suntem plini de tot felul de griji, dar să nu uităm îndemnul lui Dumnezeu: „Căutați-L pe Hristos, căutați-o pe Maica Domnului, căutați-i pe sfinți, căutați-i în Biserică și prin Biserică veți găsi mântuirea.”

Bucuria cea mai mare e că astăzi suntem într-o biserică, că astăzi, în această biserică s-a săvârșit Sfânta Liturghie, că astăzi, tot aici, se va săvârși Taina Sfântului Maslu.

„Credincioșii vin la Sfântul Nectarie ca la un Părinte”

Mulțumim pe această cale Înaltpreasfințitului Părinte Teofan care s-a bucurat de activitățile pe care le-am avut și le avem la biserica noastră și întotdeauna, când l-am întrebat, mi-a spus: „Părinte, ai toată binecuvântarea dacă faceți lucrurile spre slava lui Dumnezeu și cu smerenie”.

Cele patru conferințe de până acum au fost de bun augur și credincioșii ne-au transmis mulțumiri și felicitări pentru că am reușit să aducem în mijlocul lor acești duhovnici, acești trăitori de la care au învățat foarte multe. Am încercat ca pe lângă această aniversare a celor șapte ani de la venirea sfintelor moaște aici să intrăm și pe făgaș național. Fiind anul dedicat Sfinților Împărați Constantin și mama sa Elena și Părintelui Dumitru Stăniloae, prin temele conferințelor de până acum, am dorit să-i facem cunoscuți și credincioșilor noștri.

Oamenii găsesc informații despre Sfântul Nectarie pe site-ul parohiei, pe doxologia.ro și în alte surse și primesc scrisori și telefoane de la foarte mulți credincioși din întreaga țară, prin care suntem rugați să facem o rugăciune pentru cineva care este bolnav, pentru o familie care ar vrea să dobândească prunci, pentru cineva care vrea să mulțumească lui Dumnezeu că, prin Sfântul Nectarie s-a făcut sănătos, iar  aceasta este o bucurie de nedescris. Și credincioșii noștri din parohie, și cei din împrejurimi și din alte locuri vin la Sfântul Nectarie ca la un Părinte.

„Nu cunoaștem boală pe care tu să nu o poți vindeca”

O doamnă profesor doctor din Cluj mi-a istorisit o minune a sfântului pe care o auzise. O femeie fuma din copilărie și cineva i-a spus: n-ar fi bine să citești acatistul Sfântului Nectarie? Poate te ajută să te lași de fumat. Îmi mărturisea doamna respectivă că o singură dată a citit acatistul Sfântului Nectarie și i-a venit în minte gândul: de azi înainte nu mai fumez. Spunea: Uite, prin câte a trecut Sfântul Nectarie! Eu n-aș putea să rezist. Am să mă las de fumat. Din clipa aceea s-a apropiat foarte mult de sfânt și nu mai putea să lase să treacă ziua fără să-i citească acatistul și paraclisul.

Oamenii vin de multe ori, din păcate, când doctorii le spun : „Mai mergi pe la o biserică pe undeva, că nu mai sunt șanse.” În rugăciunea acatistului Sfântului Nectarie se spune foarte frumos: „Nu cunoaștem boală pe care tu să nu o poți vindeca”, chiar dacă boala aceasta este socotită de doctori ca fiind incurabilă. Știm că orice boală, în fața lui Dumnezeu, poate fi vindecată. Boala este vindecată cu ajutorul lui Dumnezeu și prin intermediul unor sfinți.

„Sfântul Nectarie să ne îndrume pașii mai întâi spre biserică”

E mai puțin cunoscut faptul că acest Sfânt Nectarie al zilelor noastre, atât de apropiat nouă, tuturor, a fost și profesor de teologie, și învățător în sat, și poet. Și ce frumoase sunt acele cântări pe care le-a compus și care se cântă și în bisericile noastre! A scris totodată cărți atât de frumoase despre preoție. Putem spune că după Tratatul de preoție al Sfântului Ioan Gură de Aur și celelalte cărți ale Sfântului Vasile cel Mare, a Sfântului Nectarie este la loc de frunte, pentru că vorbește cu atâta dragoste despre această taină sublimă care este preoția. Aduc mulțumiri Părintelui Mitropolit Teofan pentru inițiativa pe care a luat-o ca la Doxologia să se editeze și să se traducă cărțile Sfântului Nectarie.

Îi așteptăm pe credincioși în fiecare zi la Sfânta Liturghie, în zilele de luni și miercuri la Sfântul Maslu după amiază, în zilele de vineri, după Sfânta Liturghie, dimineața, în zilele de întâi ale lunii, la slujba Privegherii.

Încercăm să lucrăm împreună în via lui Hristos pentru a putea aduce pentru credincioșii noștri, prin credința lor, prin faptele lor și prin ceea ce fac ei zi de zi, o lumină și o floare lui Hristos. Sfântul Nectarie să ne întărească și să ne îndrume pașii mai întâi spre biserică, ca împreună să pregustăm din Împărăția lui Dumnezeu, atât la sfintele slujbe și de ce nu, cu rugăciunea Sfântului Nectarie, să ne întâlnim cu toții acolo unde ne așteaptă Hristos Domnul.