Părintele Petru Diaconu s-a născut la 6 noiembrie 1911, într-o familie de oameni simpli din Moșna, județul Iași. După Seminarul Teologic din Huși (1923-1930), tânărul Petre Diaconu a urmat facultățile de Teologie (1930-1934) și de Filozofie din București.

La 25 aprilie 1933 primește darul preoției pe seama Parohiei Bohotin, județul Iași. Între 1934-1938, activează în Partidul Național Liberal apoi, din septembrie 1940 și până în ianuarie 1941, în Mișcarea legionară.

La o percheziție domiciliară din 27 decembrie 1942 i se găsesc mai multe broșuri și periodice legionare, rămase din perioada în care fusese membru al Mișcării legionare. Pentru această deținere de literatură interzisă, la 2 martie 1943 este condamnat de Curtea Marțială Iași la 3 ani de lagăr, pe care îi execută în mai multe penitenciare. După două luni în penitenciarul Galați, preotul Diaconu este mutat, până în iulie 1943, la Chișinău. De aici, urma să fie transferat în lagărul Moghilău din Transnistria însă, deoarece se îmbolnăvise de TBC, este mutat la Văcărești, apoi în septembrie 1943, la Târgu Ocna.

În septembrie 1944 a fost eliberat. Însă, doar pentru câteva luni, deoarece în contextul arestării foștilor legionari și asimilaților acestora, în mai 1945 este internat în lagărul de la Caracal.

La 20 august 1945 este eliberat, întorcându-se în parohia sa de la Bohotin. Pentru trecutul său este luat în vizorul Siguranței comuniste și urmărit, deoarece întreținea legături cu preoți, unii dintre ei foști colegi din școlile teologice sau de suferință din detenție. Totodată, de multe ori de la amvon s-a poziționat împotriva măsurilor luate de guvern față de Biserică sau atunci când s-a declanșat colectivizarea agriculturii. De altfel, la sfârșitul predicilor nu ezita să se exprime în termeni precum: „înainte spre socialism cu izbânda creștinismului”. Potrivit documentelor Securității, percepția credincioșilor era că preotul Diaconu încurajează la manifestări împotriva regimului comunist. Din acest motiv era considerat de organele de represiune comuniste ca instigator împotriva întovărășirilor agricole, că în predică îi încuraja pe țărani să nu se înscrie în colectiv, când afirma: „Ceea ce vor comuniștii sunt lucruri ale lui satan și că toți cei care vor trece la colectiv vor ajunge în plasa diavolului”. De asemenea, părintele Diaconu mai era suspectat de Securitate că ajută material și financiar familiile celor arestați din parohie.

Pentru atitudinile sale, cei din Securitate considerau că părintele Diaconu este principalul responsabil față de eșuarea colectivizării în localitate. Din acest motiv, la 16 iulie 1958 este arestat, apoi anchetat la Securitatea din Iași. Refuză să recunoască că ar fi avut vreo activitate legionară sau împotriva regimului „democrat-popular”. Cu toate acestea, în concluziile de învinuire, părintele Diaconu era arătat că, „în repetate rânduri s-a manifestat împotriva regimului democrat, propovăduind în relațiile cu diferiți cetățeni schimbarea formei de guvernământ democratică și instaurarea vechii orânduiri capitaliste”.

La octombrie 1958, prin Sentința nr. 593 a Tribunalului Militar Iași, părintele Petre Diaconu primește o condamnare de 12 ani muncă silnică pentru infracțiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut penitenciarele de la Iași (1958) și Aiud (martie 1959).

A fost eliberat la 31 iulie 1964 din penitenciarul Aiud. La 16 decembrie 1964 este pedepsit de Consistoriul Eparhial Huși prin oprirea de la săvârșirea celor sfinte pe perioada detenției. De la 1 septembrie 1964, este reîncadrat în slujire la Parohia Dolhești, județul Iași, până la 1 octombrie 1965, când revine la Bohotin. La 20 octombrie 1988 a decedat.

(Pr. Nicolae Cătălin Luchian, Adrian Nicolae Petcu, Clerici şi mireni mărturisitori din Arhiepiscopia Iaşilor, în închisorile comuniste (1945-1964), Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 60-62)