Părintele Proclu Nicău - monahul despărțit de toți și una cu toți
A trecut un an de zile de când părintele Proclu Nicău (1928-2017) a trecut la cele veșnice. Monah bineplăcut lui Dumnezeu, cu o viață îmbunătățită, revarsă și acum har mângâietor zecilor de fii și fiice duhovnicești. Frumuseţea cuvintelor lui, îmbrăcate într-o cadenţă asemănătoare patericului, în limbaj neaoş moldovenesc, pline de înţelepciune şi insuflate de Dumnezeu, ne pătrund și astăzi în adâncul inimii, trezind în noi dorința de schimbare, de a pune început bun vieții noastre.
Viața sa duhovnicească, învăţătura curată a monahului Proclu, pe deplin folositoare sufletului şi întotdeauna ortodoxă, s-a întipărit adânc în ființa noastră, ajutându-ne în maturizarea şi progresul spiritual.
Ne învăța, spunându-ne să dobândim smerenia şi dragostea: „Cine capătă aceste două virtuţi, Duhul Sfânt îl învaţă mila, pentru că din dragoste izvorăşte mila şi dacă are milă de toţi, adică de aproapele, nu poate greşi, iar dacă a căpătat smerenia, nu mai judecă pe altul, nu mai cântăreşte pe altul. El se vede pe sine mic şi păcătos”.
Mai spunea părintele Proclu: „Toţi care au duhovnic şi vin şi pe la mine, îi de folos, iar care vin la mine şi nu se duc la duhovnic şi la Sfânta Biserică, sunt de plâns. Dorinţa mea este ca, atunci când mi-o ieşit sufletul, să n-am nimic cu nimeni! A zis un părinte: «De câte ori mă rog si nu pot plânge, sunt mort». Deci, când vă amintiti de mine, faceţi o cruce şi ziceţi: «Dă-i, Doamne, mântuire moşneguţului cela de Proclu!»
Dorim din adâncul inimii ca, toţi creştinii care i-au pășit pragul chiliei și au dobândit povețe sau cuvinte folositoare şi înălţătoare, să înalţe rugăciune de iertare pentru smeritul monah Proclu, părintele nostru. Să avem parte cu toţii de rugăciunea părintelui Proclu, să-l simţim aproape, să ne mângâie dorul, amintirea şi să ne călăuzească pe drumul ce duce la Dumnezeu.
Vă mai recomandăm:
