Părintele Vasian Vasile Cuvuliuc s-a născut la 15 ianuarie 1895 la Sculeni, județul Iași.

La 17 iulie 1921 este tuns în monahism pentru Schitul Cozancea, iar în 1926 hirotonit ieromonah. Un an mai târziu ajunge paraclisier la Catedrala Mitropolitană din Iași. În 1940 primește rangul de protosinghel, ulterior devenind egumen al Schitului Cozancea.

La 14 august 1949 este arestat cu monahul Nicanor Racu. Este acuzat că, împreună cu câțiva învățători și agricultori, în mai 1949 ar fi creat o organizație anticomunistă de factură țărănistă. În întâlnirile cu membrii organizației, potrivit scenariului construit de Securitate, părintele Cuvuliuc analiza situația politică internă și externă „comentând că, în curând, ei vor fi chemați să dea o lovitură de stat, rolul lor fiind de a ocupa instituțiile și de a căuta să-și apropie armata”.

În ancheta de la Securitate, părintele Cuvuliuc era caracterizat astfel: „șiret, fire ascunsă, recunoaște cu greu cele săvârșite, capabil de a antrena masele; ostil regimului, manifestându-se în acest sens în mijlocul țăranilor cărora le spune că actualul regim urmărește să distrugă Biserica și să-i sărăcească”. Prin Sentința nr. 1372/1951 a Tribunalului Militar Iași, este condamnat la 2 ani închisoare pentru delictul de „deținere de publicații interzise (art. 325 din Codul Penal).

Este eliberat la 21 noiembrie 1951 din penitenciarul Iași. Revine în Schitul Cozancea.

În 1953 este anchetat din nou de Securitate, dar eliberat la puțin timp cu domiciliu obligatoriu la schit. Însă, Cozancea devine mănăstire de maici. Din acest motiv, Mitropolitul Sebastian Rusan cere autorizație de la Ministerul Afacerilor Interne pentru ca părintele Cuvuliuc să se stabilească la mănăstirea Cetățuia, de lângă Iași. Părintele ajunge la Bârnova (1953), apoi la Hlincea (1953). În 1956 viețuiește la Schitul Șoldana, apoi se întoarce la Cozancea.

În aprilie 1959 este nevoit să părăsească viața monahală, stabilindu-se la Zlătunoaia, județul Botoșani. Aici, uneori săvârșea diverse slujbe credincioșilor sau la biserică, în lipsa preotului paroh. Din aceste motive, este admonestat de către împuternicitul de culte. Invocând vârstă înaintată, încearcă să se închinovieze la mănăstirile Neamț sau Slatina. Nu primește nici un răspuns, rămânând astfel în lume. În 1969 trece la cele veșnice.

(Pr. Nicolae Cătălin Luchian, Adrian Nicolae Petcu, Clerici şi mireni mărturisitori din Arhiepiscopia Iaşilor, în închisorile comuniste (1945-1964), Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 57-58)