Vasile Gh. Popa s-a născut la 23 noiembrie 1912, în localitatea Nicorești, județul Tecuci. După absolvirea Seminarului teologic din Galați (1924-1932), a urmat facultățile de Teologie din Cernăuți și de Litere (1933-1939), respectiv Seminarul pedagogic universitar. La 8 septembrie 1938 a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Sarasău, județul Maramureș, iar de la 1 octombrie 1939 a slujit la Parohia Slobozia-Cișmănești, comuna Mihălășeni, județul Botoșani. Aici a reparat radical biserica parohială „Sfinții Apostoli”, i-a catehizat pe cei 42 de prizonieri sovietici aflați la muncă pe moșia Cișmănești și a contribuit la organizarea manifestărilor de la căminul cultural. De altfel, preocupările sale culturale, în special în domeniul etnografiei și folclorului, s-au materializat inclusiv prin articole la revistele „Arhanghelul” și „Românul”. Din septembrie 1946 a renunțat la parohiat, fiind numit profesor de Religie și Limba Română la Liceul „Nicu Gane” din Fălticeni. În această perioadă, preotul Popa a descoperit talentul literar al elevului Nicolae Labiș, pe care l-a încurajat. Preotul Popa a organizat cenacluri literare și formații de teatru și a cules un impresionant material de folclor, pe care l-a publicat mai târziu în câteva volume. În 1948, la scoaterea Religiei din școală, Vasile Popa a renunțat la slujirea altarului, pentru a rămâne profesor de limbile Română și Latină la același liceu.

La 13 aprilie 1960 a fost arestat de Securitate sub suspiciunea de implicare în „organizația subversivă a PSDC”. Inițialele însemnau Partidul Socialist Democrat Creștin, adică rodul unei discuții purtate de unii foști membri marcanți ai partidelor istorice din Fălticeni, toți într-un lot de 17 inculpați, pe care Securitatea l-a considerat ca o reorganizare a fostului Partid Social-Democrat Independent (care refuzase alianța cu PCR în 1945). Este vorba de foști prefecți țărăniști sau liberali, unii foști lideri legionari locali, din fosta elita socială și profesională a orașului Fălticeni, avocați, ofițeri militari, învățători care, la sfârșitul anilor `50, discutau politica internațională și sperau la o destindere între cele două lagăre. Unii dintre aceștia erau apropiați ai profesorului Vasile Popa sau ai preotului Iacob Chiticaru de la Biserica „Adormirea” din Fălticeni, chiar rude, membri ai consiliului parohial și ai corului bisericesc. În urma anchetei de la Securitate, Vasile Popa a fost acuzat că ar fi avut cunoștință și chiar s-ar fi implicat în această „organizație care avea drept scop luarea puterii politice ca urmare a răsturnării regimului democrat-popular, desfășurând activitate de subminare a regimului prin discuții dușmănoase”. Prin Sentința nr. 133 din 22 octombrie 1960 a Tribunalului Militar București a fost condamnat la 15 ani muncă silnică pentru infracțiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut închisorile de la: Suceava, Botoșani (decembrie 1960), Jilava (martie 1961, în tranzit) și Aiud (iunie 1961). La 18 aprilie 1964 a fost eliberat din penitenciarul Aiud. A revenit la catedră ca suplinitor. La 18 iulie 1976 a decedat la București, fiind înmormântat în cimitirul Oprișeni din Fălticeni.

(Pr. Nicolae Cătălin Luchian, Adrian Nicolae Petcu, Clerici din Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor în închisorile comuniste (1945-1964), 2018)