Părintele Vasile Vasilache s-a născut la 28 ianuarie 1909, în familia preotului Gheorghe Vasilache din Roșiești-Idrici, județul Vaslui. A urmat Seminarul Teologic din Huși (1921-1929) și Facultatea de Teologie din București (1930-1934). Doctoratul în Teologie l-a obținut la Facultatea de Teologie din Chișinău (1938), cu teza „Predica în Evul Mediu”.

La 30 martie 1935 a fost hirotonit diacon de către Arhiereul-vicar Grigorie Leu Botoșăneanu, la 5 septembrie 1936 tuns în monahism pe seama Mănăstirii Neamț, iar la 14 septembrie același an a primit darul preoției din mâinile Mitropolitului Nicodim Munteanu în Catedrala din Iași. A primit rangurile bisericești de protosinghel (26 decembrie 1939) și arhimandrit (5 martie 1944) și a fost hirotesit duhovnic (30 martie 1944).

A fost șef de redacție la revista „Mitropolia Moldovei”, director al cancelariei Mitropoliei Moldovei (1935-1939), slujitor la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” (octombrie 1936) și la Catedrala Mitropolitană din Iași (decembrie 1937-aprilie 1938). A fost secretar patriarhal (noiembrie 1939-1941), predicator la Catedrala Patriarhală din București (martie 1941-1944), apoi stareț al Mănăstirii Antim din București, din martie 1944.

Cu sprijinul unor credincioși, mai ales intelectuali și ofițeri superiori de armată, inițiază refacerea așezământului bucureștean și numeroase activități cultural-religioase. În acest ferment cultural se înființează mișcarea mistică „Rugul Aprins”, formată din intelectuali și slujitori ai altarului, care avea ca scop redescoperirea isihasmului de tradiție românească. Oficial, mișcarea va funcționa până în 1948, dar membrii vor continua să cerceteze Antimul încă doi ani.

Momentul interdicției impuse de către autoritățile comuniste coincide cu demiterea părintelui Vasile Vasilache de la conducerea Mănăstirii Antim și numirea, la 12 aprilie 1948, a arhimandritului Valerian Zaharia de către Ministerul Cultelor. Părintele Vasile a fost nevoit să plece din București, împreună cu fratele său, ieromonahul Haralambie, revenind astfel la mănăstirea de metanie.

La 4 aprilie 1949 este numit stareț al Mănăstirii Moisei, județul Maramureș, în urma delegației dată de Patriarhul Justinian. La 22 septembrie 1949 revine în Mănăstirea Neamț unde, la 24 noiembrie același an, primește funcția de egumen al Schitului Pocrov.

La presiunile autorităților comuniste, la 25 mai 1959 a fost nevoit să părăsească spațiul monahal, revenind în casa natală de la Vutcani, însă continuând să viețuiască după regulile monahale prin rugăciune și studiu teologic.

Această tihnă din mijlocul lumii i-a fost curmată în dimineața zilei de 15 septembrie, atunci când a fost ridicat, alături de fratele său, de către cei 15 securiști veniți de la Bacău. Cu o noapte înainte, părintele Vasilache îl visase pe Gheorghiu-Dej că-i întinde o mână, apoi dispare.

A fost dus în arestul Securității din Bacău și anchetat pentru așa-zisă conspirație împotriva regimului, că în iunie 1959, la Mănăstirea Neamț, ascultase „Vocea Americii” și discutase cu alți monahi evenimentele internaționale, că la predici se exprima împotriva regimului și că ar deține cărți interzise și manuscrise cu conținut anticomunist. Alături de ieromonahul Nifon Corduneanu, cei doi frați Vasilache au fost trimiși în justiție. La 22 martie 1960, prin Sentința nr. 122 a Tribunalului Militar Iași, părintele Vasile Vasilache a primit o condamnare de 8 ani închisoare corecțională pentru infracțiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A fost purtat prin închisorile de la Bacău, Jilava (mai 1960) și Gherla (noiembrie 1961), apoi prin lagărele de muncă de la Giurgeni (august 1960) și Ostrov (octombrie 1960). În timp ce se afla la Gherla, la 23 noiembrie 1962, a aflat că, într-o altă celulă din același penitenciar, îi murise fratele, părintele Haralambie.

La 30 iulie 1964 a fost eliberat în penitenciarul Gherla. Pentru părintele Vasile Vasilache începea o nouă etapă a vieții. După eliberare a cerut să slujească în Eparhia Iașilor. Prin hotărârea Consiliului Eparhial Iași din 19 octombrie 1964 a fost numit la Parohia Poeni-Chilișeni, de lângă Fălticeni. Însă, la 8 octombrie 1964, a primit si numirea ca paroh la Bobâlna, județul Cluj, din Eparhia Clujului. De la 1 mai 1968 a fost administrator parohial la Vâlcele, cu filiile Anțăș, Blidărești și Oșorhel.

La Bobâlna a slujit până în aprilie 1969, când a fost trimis ca preot-misionar în Eparhia Ortodoxă Română din cele două Americi. A publicat mai multe broșuri cu caracter moralizator, omiletic și memorialistic, precum: „Dumnezeu este lumină”, „Mitropolitul Veniamin Costache”, „Biblia în Ortodoxie”, „Mitropolitul Iosif Naniescu”, „Doctorie sufletească pentru toate durerile” sau „Prietenii lui Dumnezeu”.

(Pr. Nicolae Cătălin Luchian, Adrian Nicolae Petcu, Clerici şi mireni mărturisitori din Arhiepiscopia Iaşilor, în închisorile comuniste (1945-1964), Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 156-158)