Problema care se pune este ca în fiecare zi să putem cuceri veşnicia albă. Ăsta este idealul. A avea cineva gândul să ajungă ceva în viaţă – profesor, inginer, medic etc. – înseamnă a avea un scop omenesc, nu un ideal.

Idealul este să slujeşti la ce e mai înalt posibil. Dacă tu nu ştii că slujeşti lui Dumnezeu, Care e Veşnic, ai să te împotmoleşti. Trebuie să fii atent: stai că asta nu ţine de veşnicie, deci nu o fac! De aceea celor ce predau religia în şcoli le spun: Să studiaţi cu râvnă cele ale teologiei, ca să vă mântuiţi şi voi şi să mântuiţi şi pe alţii. Nu ştiu ce teme sunt în programă, nu contează, dar ţineţi minte că o singură temă aveţi de predat: pe Hristos! 

Să încercăm să-L propunem cu povestiri pe Dumnezeu, conştiinţei lor. Să înceapă să se închine. Copiii nu înţeleg puterea grozavă a credinţei, dar practica în sine va aduce roade mai târziu. De aceea eu recomand postul după puterea fiecăruia şi nu sunt absurd (nu le pretind să postească) cu copiii care au vârsta până la şapte ani, când întâlnesc femei însărcinate şi în alte cazuri, cum sunt cei bătrâni şi bolnavi.

Un alt element din educaţia lor ar fi să-i iubească la rândul lor pe ceilalţi copii. Învăţătura creştină îi mai domoleşte. Ştiţi cum se spune: „Părinţii care nasc copii şi-i educă să fie cuminţi umplu Raiul de sfinţi”. Pentru că se înţelege că dacă i-ai făcut, trebuie să-i şi mântuieşti. Şi nu poţi să-i mântuieşti fără blândeţe. Părinţii trebuie să se bucure la vederea copiilor când intră în casă. E aici problema libertăţii fiului care are tendinţa să facă ce vrea, nu ce trebuie. Copilul este neformat, dar poţi întrezări şi câte ceva neprevăzut, care te surprinde: „Măi, ia uite ce a spus copilul acesta!”. Trebuie să-l înţelegi. Eu cred că blândeţea este fundamentală în educaţie. Blândeţea dă rezultatele cele mai bune. Repet, numai ea prinde în adânc.

(Părintele Arsenie Papacioc, Despre armonia căsătoriei, ediţie îngrijită de Ieromonahul Benedict Stancu, Editura Elena, Constanţa, 2013, pp. 72-73)