Patimile Domnului

Noi am accepta să fim pedepsiți fără vină?

Noi, ca nişte nemulţumitori şi fără de minte, am călcat porunca lui Dumnezeu şi ne-am depărtat de Dânsul. Dar El iarăşi, ca un milostiv ce este, nu ne-a părăsit, ci a venit, căutându-ne, şi a suferit pentru noi ocări, bătăi și moarte fără de vină.

Chipul Încoronatului

Din darurile magilor, doar boabele roșii de smirnă Ne-au rămas alinare privind ne-mpăcați chipul Încoronatului Cu spinii adunați din generații pe fruntea-I fără vină...

Sfântul Mormânt al Mântuitorului

Sfântul Mormânt se află în partea de vest a Bisericii Sfântului Mormânt, în mijlocul rotondei. Sub centrul acestei cupole se afla „cuvuclionul”, cu forma unui mormânt ebraic vechi.

Cu un pas mai aproape de Bucurie – pelerini pe drumul spre Înviere

Doliul s-a încheiat – ne pregătim de salutul cel mare, de adevărul cel adevărat, de buna vestire: Hristos a Înviat!

Răsărind El iar, lumea va bucura – pelerini pe drumul spre Înviere

Am participat la Prohodul Domnului cu sufletul zbătându-se între durerea Crucii și-a mormântului peste care s-a pus piatra – și binecuvântarea de a cunoaște fericitul final. Sau, mai corect spus, noul început! Toate lacrimile din ultimele zile încep să dea naștere unui zâmbet.

Să nu irosiți ostenelile Postului Mare, ci prețuiți Pătimirea lui Hristos și prăznuiți cum se cuvine Sfintele Paști

Pentru dragostea și jertfa lui Hristos, noi, cei osândiți, ce vom aduce Celui ce a pătimit pentru noi, și S-a îngropat, și a înviat? Paharul mântuirii voi lua, împreună cu David, și numele Domnului voi chema. De aceea când va veni Sfânta Înviere, să luăm aminte cu acrivie, și sărbătoarea să o prăznuim cu strălucire și dumnezeiește – căci este Paștile, Paștile, cel dintâi și cel mai mare dintre darurile dumnezeieștii iconomii –, iar trupul să-l înfrânăm cu evlavie și chiar dacă schimbăm mâncărurile, să nu schimbăm și stările. 

Sfânta şi Marea Sâmbătă – Săptămâna Sfintelor Pătimiri în imnele poetice ale Bisericii

În Sfânta şi Marea Sâmbăta să tacă firea omenească, să tacă toate gândurile ei pământeşti şi să aştepte în linişte...

Am văzut pe Maica Domnului plângând – pelerini pe drumul spre Înviere

La slujba de așezare în mormânt a Mântuitorului priveam spre ea, apoi lăsam ochii în pământ. Și greu îmi stăpâneam lacrimile. De durere. De rușine. De drag. Și de recunoștință. Ea mi-e Mamă! Mi-e cea mai bună Mamă! Dar cum așa? Cum poate ea să fie Mamă pentru prigonitorii Fiului său? Cum poate plânge alături de mine, alături de noi… pentru păcatele noastre, pentru îndreptare… cum poate simți drag de noi, cum ne iubește pe noi, cei ce nu știm a iubi?...

Și eu L-am răstignit pe Hristos – pelerini pe drumul spre Înviere

Când vezi Sfânta Cruce mișcându-se în Altar, când privești spre părintele care aduce Crucea pe umăr, până în mijlocul bisericii, când te uiți la Mântuitorul atât de de-aproape – atât de batjocorit și atât de prezent în lucrarea ce-o are de împlinit – ochii ți se umplu de lacrimi, picioarele se înmoaie, inima se sfarmă în bucăți: Ce Ți-am făcut, Doamne? Cum am putut să trădez Sânge Nevinovat?

„Răstignirea” deplină – singura cale spre Înviere

Dacă vom învia cu Hristos, trebuie mai întâi să ne smerim împreună cu El, chiar până la umilinţa cea din urmă, cea de a fi devoraţi şi scuipaţi afară de lumea care nu ne înţelege.

Pagini