Lumânările de la Prohod s-au aprins singure, în ciuda vântului puternic
Când mai aveau 40 de metri până la intrarea în biserică, în chip minunat, cele trei lumânări de la Cruce s-au aprins singure şi nu s-au mai stins. Vântul bătea în continuare, ca turbat, dar nu mai reuşea să le stingă. Toţi cei de faţă au rămas înmărmuriţi. Au început să exclame: „Ce putere are credinţa acestei Biserici!”.
Această minune mi-a fost relatată de părintele Cosma din satul Kasazi, provincia Lualamba din Katanga – Congo.
În seara din Vinerea Mare a sosit ceasul în care trebuiau să scoată Sfântul Epitaf în procesiune, în jurul noii lor biserici cu hramul Sfântul Pavel. Ieşind din biserică, au aprins trei lumânări care erau prinse sus, pe Sfânta Cruce. Din cauza vântului puternic de afară, lumânările s-au stins, aşa cum s-au stins şi cele ale credincioşilor. Când mai aveau 40 de metri până la intrarea în biserică, în chip minunat, cele trei lumânări de la Cruce s-au aprins singure şi nu s-au mai stins. Vântul bătea în continuare, ca turbat, dar nu mai reuşea să le stingă. Toţi cei de faţă au rămas înmărmuriţi. Au început să exclame: „Ce putere are credinţa acestei Biserici!”. Cei care nu erau botezaţi spuneau între ei: „Această Biserică are multă putere! Dumnezeul lor ne poate spulbera!”.
În urma acestei minuni, în şase luni de zile s-au botezat 170 de oameni numai în acel sat.
(Părintele Damaschin Grigoriatul, Minunile – mărturie a dreptei credinţe, Editura Areopag, 2011, p. 104)
Bastonul de la racla Sfântului Ioan Rusul
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro