Patru remedii cu miere de albine împotriva durerilor în gât
Pentru că sezonul rece și-a reintrat puternic în drepturi, astăzi propunem patru remedii cu miere de albine împotriva durerilor în gât, celor care au fost prinși cu garda jos de iarna capricioasă.
Oțetul de mere sau oțetul din cidru de mere este unul dintre remediile bunicii pentru virozele respiratorii de sezon. Oțetul de mere susține funcțiile hepatice, fapt care duce la eliminarea toxinelor din corp, iar, combinat cu miere de albine poate calma iritațiile gâtului.
Aveți nevoie de următoarele ingrediente:
- 1 lingură de oțet de mere;
- 1 lingură de miere de albine (bio sau organică, de proveniență locală);
- 1 cană de apă fierbinte.
Se adaugă miere și oțetul în apa fierbinte, se amestecă până la omogenizare și se bea călduț. Dacă gustul văderanjează și nu îl puteți bea, puteți face gargară o dată pe zi, cu două linguri de oțet dizolvate în jumătate de cană cu apă caldă.
O altă metodă de a calma durerea în gât este amestecul de apă caldă cu un pic de ardei iute (conține capsaicină, substanță care are efect calmant temporar).
Aveți nevoie de:
- jumătate de linguriță de ardei iute măcinat;
- 1 cană cu apă fierbinte;
- 1 lingură de miere.
Ardeiul iute se pune în cana cu apă fierbinte și se adaugă mierea. Se bea călduț, pe parcursul zilei, la nevoie.
Un alt remediu eficient împotriva durerilor în gât este mușețelul (are efecte antibacteriene, antispasmodice și calmante).
Ingrediente:
- 1 lingură de flori de mușețel;
- 1 cană cu apă fierbinte;
- 1 lingură de miere.
În apa fierbinte se adaugă mușețelul și se lasă la infuzat 10-15 minute, după care se adaugă mierea și se bea călduț. Puteți adăuga și suc de lămâie proaspăt stors, după preferință.
Un alt remediu de pe vremea bunicii implică și puțin alcool tare.
Pentru acesta, aveți nevoie de:
- 50 ml de țuică sau rachiu (sau whisky);
- 1 lingură de miere;
- 100 ml de apă fierbinte;
- 1 linguriță de suc de lămâie;
- 1 felie proaspătă de lămâie (după preferință).
Tăria se toarnă într-o cană mare, se adaugă mierea, apoi apa fierbinte și sucul de lămâie. Se amestecă bine și se încălzește la cuptorul cu microunde timp de 1 minut, după care se poate consuma. Administrat seara, asigură și un somn odihnitor.
*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro