Patru stânci din țara sfântă
Însă aceste patru stânci, de Dumnezeu făcute, stau în picioare și astăzi întocmai ca odinioară. Ca nimeni să nu se poată îndoi de faptul că El S-a născut cu adevărat, că a fost ispitit ca om, că a fost răstignit pentru păcatele omenești, dar și că a înviat, și că s-a înălțat cu slavă la ceruri, în veșnica Sa patrie, unde-i așteaptă pe drepții Săi. Știa Atoateștiutorul inima de piatră a oamenilor și cugetul bănuielnic al oamenilor, drept care cu înțelepciune a legat acele patru mari întâmplări de patru stânci nemișcate.
După a mea socotință, mai este încă o pricină de nu puțină însemnătate pentru care Hristos S-a născut într-o peșteră. În Țara Sfântă dăinuie încă și astăzi patru stânci vestite – stau precum stăteau și în vremea venirii lui Hristos în lume. O stâncă este peștera din Betleem, unde s-a născut El; a doua este stânca de pe muntele Ispitirii, unde El a fost ispitit de diavol; a treia este stânca Golgotei, pe care a fost răstignit, sub care a fost îngropat și unde a înviat; și a patra este stânca de pe Muntele Măslinilor, de pe care S-a înălțat la cer.
Așadar, cele mai însemnate patru evenimente din viața Mântuitorului sunt legate de patru stânci neclintite. Nu mai există casa din Nazaret unde El a trăit, nici cea din Capernaum, unde Se sălășluise. Nu mai există nici una din clădirile în care El zăbovea; nici curtea lui Irod, nici reședința lui Pilat, nici măcar templul lui Solomon. Tot ce a fost zidit de mână omenească, timpul a ruinat. Însă aceste patru stânci, de Dumnezeu făcute, stau în picioare și astăzi întocmai ca odinioară. Ca nimeni să nu se poată îndoi de faptul că El S-a născut cu adevărat, că a fost ispitit ca om, că a fost răstignit pentru păcatele omenești, dar și că a înviat, și că s-a înălțat cu slavă la ceruri, în veșnica Sa patrie, unde-i așteaptă pe drepții Săi. Știa Atoateștiutorul inima de piatră a oamenilor și cugetul bănuielnic al oamenilor, drept care cu înțelepciune a legat acele patru mari întâmplări de patru stânci nemișcate. Iar dacă Hristos S-ar fi născut în vreo casă dintr-o cetate sau dintr-un sat, oare acea casă ar mai fi existat și acum ca să dea mărturie? Nu numai casa, ci nici cetatea unde s-a născut Alexandru cel Mare nu mai există. Nu numai cetatea, ci nici țara în care s-a născut marele Homer nu este cunoscută. Iar sfânta peșteră a lui Hristos din Betleem dăinuie, dăinuie - și dă mărturie.
(Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, Editura Sofia, p. 211)
„Veniți să vă spovediți!”
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro