Patru tratamente naturiste pentru astmul bronșic

Stil de viaţă

Patru tratamente naturiste pentru astmul bronșic

Astmul bronșic este o boală inflamatorie cronică care afectează căile respiratorii și cauzează dificultăți în procesul de respirație, atât la inspirație, cât și la expirație.

De cele mai multe ori, astmul este o afecțiune greu tratabilă, unele persoane trăind cu ea pentru toată viața, dar există o serie de remedii naturiste care atenuează simptomele și pot duce la vindecarea bolii, condiția fiind ca persoana în cauză să evite factorii declanșatori: frigul, aerul uscat, umezeala, poluarea, stresul, fumul de țigară și infecțiile respiratorii.

Astfel, astăzi vă propunem patru tratamente naturale care vă ajută să luptați împotriva astmului bronșic, și anume:

  1. un kilogram de usturoi se curăță și se împarte în două cantități egale, în 2 vase diferite de cel puțin un litru, după care se fierbe timp de 2 ore la foc mic. Se strecoară, iar lichidul se omogenizează cu un kilogram de miere de albine organică. Din acest amestec se administrează câte o lingură, de 3 ori pe zi, cu 20 de minute înaintea meselor principale;
  2. 4-5 cepe se pun la fiert într-un litru de apă (cu tot cu foi, dar spălate bine) și se lasă să fiarbă pentru 15 minute la foc mic, după care se strecoară. În lichidul obținut, pentru fiecare 100 ml se adaugă 100 g de miere de albine, se omogenizează și se administrează de 2 ori pe zi, dimineața și seara, cu jumătate de oră înainte de masă;
  3. 2-3 mâini de boabe de fasole din soiul fasole bob se prăjesc, după care se macină sau se dau prin râșnița de cafea până se obține pulbere, apoi se cern. Șase linguri din această pulbere se omogenizează cu jumătate de kilogram de miere de albine, preparat din care se administrează o linguriță, de 3 ori pe zi, până la dispariția bolii;
  4. unui dovleac galben copt, de dimensiuni mici, i se taie capacul și se adaugă miere de albine până când se umple. Dovleacul nu se curăță în interior înainte de a pune mierea. Zilnic, de 3-4 ori pe zi, se va lua câte o lingură de dovleac cu miere, până când acesta este complet consumat.

*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

Citește despre: