Când păstrezi tăcerea, ai timp şi libertate pentru rugăciune şi concentrare; dar atunci când îţi petreci ceasurile inutil, nu ai timp de rugăciune.

În plus, prin grăire în deşert, omul se umple de păcate. Din acest motiv Sfinţii Părinţi au aşezat virtutea tăcerii în vârful piramidei virtuţilor, căci fără ea nici o virtute nu poate rămâne în sufletul omului.

Să fii mereu prudent în vorbă, adică, mai întâi gândeşte şi apoi vorbeşte; să nu-ţi laşi limba să rostească ceva înainte de a te gândi ce trebuie să spui. Să nu te faci îndrăzneţ în conversaţii, copilul meu; multe sunt relele care provin de la îndrăzneala aceasta necugetată. Fugi de ea ca de foc sau ca de viperă!

Păzeşte-te de îndrăzneala în vorbire şi de cuvinte inutile; ele usucă sufletul omului. Tăcerea, umilinţa şi rugăciunea, pe de altă parte, umplu sufletul cu rouă cerească, ca o căinţă plină de dulceaţă. Alungă de la tine grăirea în deşert care este maica răcelii şi uscăciunii, căci grăirea în deşert alungă lacrimile din ochii noştri; adică, le alungă de la noi şi sufletul nostru se ofileşte.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, pp. 194-195)