„Pe mulți numai viața de azi îi interesează, nu aceea care va fi dincolo” – Părintele Simeon de la Sihăstria
Pe mulți dintre oamenii de azi, creștinii noștri, banul îi interesează. Dacă iese banul, zic unii, atunci înseamnă că au făcut ceva. Pe mulți numai viața de azi îi interesează, nu aceea care va fi dincolo. Pentru că noi murim, trupul se duce în pământ și spune acolo preotul, la înmormântare, că „se pecetluiește groapa robului lui Dumnezeu până la cea de-a Doua Venire a Mântuitorului”.
Și atunci vom învia cu toții. O voce ca de tunet, a Mântuitorului, va striga și toți vom învia. Se va cutremura pământul și cerul deopotrivă. De asta este foarte important să ne interesăm ca mintea să fie aproape de Dumnezeu, nu aproape de lucruri deșarte, nefolositoare.
Eu, de exemplu, mă simt cu lipsuri și-mi pare rău că nu sunt așa cum vrea Dumnezeu. Nu-s așa cum vrea El să fiu, dar îmi dau toată silința să fiu, să devin așa cum Îi place Lui.
(Transcriere și adaptare dintr-un interviu realizat de TRINITAS TV cu părintele Simeon Zaharia - august 2022. Urmărește materialul integral aici)
Ce s-a schimbat în lume atunci când S-a născut Hristos?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro