E freamăt mare. Este emoție. E bucurie în care se păstrează pe chip o anume seriozitate – în timp ce inima îți bubuie, gata să iasă din piept. E loc în care te-ai putea despărți de lume fără prea multe regrete. Căci știi. Simți. Ai întipărite în minte și în suflet promisiunile și încurajările celor doi Părinți – iată, Sfinți! –, de întâlnire la poarta Raiului. 
Pe toți ne-ar fi băgat în buzunar încă din timpul vieții lor – să pășim împreună în Veșnicie. Pe toți ne-au iubit. Și pentru toți se roagă astăzi, parcă mai cu foc, să le urmăm cărarea. Exemplul. Modelul de viețuire. Dragostea de Dumnezeu și de aproapele. Sfințenia. 

***

La Mănăstirea Sihăstria, pregătirile sunt pe ultima sută de metri. Se aud cântări de rugăciune și, în același timp, unelte dintre cele mai variate. Fiecare monah și fiecare mirean par aici, în curte, parte a unui mecanism care se mișcă și se completează perfect. Fiecare pas făcut – fie alert, fie domol, în urcare spre cimitir sau spre chilii – e un pas asumat. Călcăm, la propriu, pe urmele Sfinților. Și mărturisim calitatea noastră de creștini, de nevrednici trăitori în timpuri în care pentru Părinții Paisie Olaru și Cleopa Ilie se face proclamarea locală a canonizării.

Monahi pe care bunicii și părinții noștri i-au cunoscut, pe care chiar și unii dintre noi i-am cunoscut, pe care i-am avut scriși în capul listei, pe pomelnice, sunt astăzi în calendar. Sunt Sfinți și locuitori în Raiul pe care atât de mult l-au dorit și l-au propovăduit. Și în care ne așteaptă!

***

Se aud toaca, apoi clopotele. Tare. Și din ce în ce mai tare. „E ultima sută de metri” – răsună un glas de bărbat vesel, vizibil emoționat. Ciocanele se aud și ele. Și oamenii povestesc domol. Se salută fără să se cunoască. Se liniștesc. Se pregătesc pentru zile pline de o dulce oboseală, de rugăciune, de jertfă, de slavă dată lui Dumnezeu.
Uneori tună. Emoțiile sunt până în cer și înapoi. Atmosfera e una cuminte. De binecuvântare. E seara lui 5 august. Și e ultima sută de metri.