La Botez şi la Nuntă, devenim unşi ai Domnului! Dumnezeu ne ridică la ranguri nobiliare desăvârşite, prin îmbrăcarea în haina divină, prin punerea pe cap a „coroanei de pietre scumpe”, atribut al prinţeselor şi al prinţilor.

Primim resursele de valorificare a şanselor şi provocărilor Împărăţiei Cerurilor, aptitudinile de Sus.

Aici, în marea trecere, le avem regenerabile, dacă „mânăm mai adânc”, pentru pescuirea minunată.

Dumnezeu vine tainic, cu adierea înmiresmată a aromelor Sfântului Mir – acţiunea relaxantă şi mângâietoare a ungerii – folosindu-se de simplitate, Cuvântul şi simbolistica sa.

La Botez, Pruncul se uneşte cu Hristos, prin mărturisirea de credinţă. Se unge cu untdelemnul bucuriei pe frunte, pe piept, pe mânuţe şi picioruşe.

Omul vechi, purtător al neputinţei, este spălat de apa sfinţită şi învie în Hristos, ca Hristos.

Copilul, în gingăşia lui, învinge în limpezimea cerească a apei toate adâncurile eruptive ale neamului său.

În această zi, copilul are forţa să-şi tragă după el tot neamul în Împărăţia Cerurilor, care vine smerit şi unduitor în iubirea lui Dumnezeu, în rugăciunea preoţilor, în naturaleţea resurselor vitale ale pământului:

apa din cristelniţă, aerul nou respirat după afundarea în apă, focul veghetor al lumânării.

Taina ungerii cu Sfântul Mir, măcar de ar fi luată în seamă din interes lumesc, ar trezi sentimente. Duhul Sfânt previne şi rezolvă ceea ce, peste ani, cu bani grei şi speranţe deşarte, toate minunile instant se văd neputincioase. Duhul Sfânt, Mângâietorul, unguent al sufletului şi al rănilor ce trebuiesc tămăduite vine lin, fără magia şi marketingul economiei de schimb. Of, din prea mult bun-simţ, de multe ori Duhul Sfânt se retrage elegant. Nu îşi găseşte locul printre atâtea miracole ale deşertăciunii.

Dar, să ne bucurăm, după Sfânta Taină se încinge o horă!

„În Hristos ne-am botezat!

În Hristos ne-am îmbrăcat!”