„Sunt în clasa a douăsprezecea și nu sunt sigură de facultatea pe care vreau s-o urmez. M-am gândit la Pedagogie, însă nu știu dacă este alegerea corectă.”

Cum să nu fie? Domnule, să vă spun o treabă. Pentru pedagogie nu trebuie să alegi pentru că te alege Dumnezeu. Nimeni nu pricepe că noi murim la catedră. Exemplul cel mai simplu: intrăm la 17-18 ani învățătoare, nu? Ieșim la 60 reșapați cu totul, ne scot ăștia de la televiziune, la pensie mai nou, că țipăm la copii. Doamne, dar cum să țipi la scumpii ăia! Sunt niște mișcări browniene acolo, cum să ridici tonul la ei? Când ei te înjură de mamă, tu-i dai binecuvântarea, ei fac pipi pe catalog, tu îi pupi, ei aruncă cu lapte în stradă, tu te duci și-i îmbrățișezi. Asta-i pedagogia, nu? Singur că între 17 și 60 de ani mai ai timp să faci copii, să pui masa, să iei masa, să-ncerci să fii tot timpul înțolită bine la școală.

Eu știu ce înseamnă pedagogia, știu. Eu zic să faceți pedagogia pentru că merită! Să știți că pedagogii sunt ultimul os domnesc al poporului acestuia, cu excepția preoților, medicilor și din când în când a tuturor mamelor. Ăsta e osul domnesc, asta este. Restul sunt meserii de confuzie. Când te duci la...  „ce sunteți? Manager. Yes. Și ce manageriați? Am trei capre și o vacă acoloșa în spate.”. „Assistent manager”, i-aduce tava la șefă, ăla se uită la picioarele ei și zice ca e asistent manager, eh!

(Fragment din conferința „Familia, casa sufletului copilului. Educația în iubire”. Evenimentul a fost organizat de către Asociația „Prorelis”, în data de 12 mai 2016, şi l-a avut ca invitat pe Părintele Constantin Necula. Vă recomandăm să urmăriţi aici prima parte a conferinţei, iar partea a II-a – întrebări și răspunsuri – aici.)