Pentru a-și întări duhovnicește călugărițele sale și a le stimula zelul pentru dobândirea umilinței, Bătrânul Antim zicea: „Pentru că n-avem dragostea de Dumnezeu pentru a împlini virtuțile, să avem cel puțin smerenie! Puținul pe care îl vom împlini va fi astfel socotit egal cu marile lucrări și lupte ascetice a vechilor călugări. Unii dintre ei n-au șovăit să-și verse sângele, alții au fost aruncați în mare, alții au practicat ani îndelungați o nevoință aspră în pustie, alții au fost tăiați în bucăți de către călăi. În ce ne privește, să înlocuim toate aceste chinuri prin smerenie! Doresc să vă dau câteva sfaturi în acest sens.

Vine o persoană și-ți spune câteva lucruri. Cuvintele ei îți pătrund ca o sabie în măruntaie. Nu răspunde, ci proșterne-te la pământ pentru a părăsi lupta! Un altul te insultă, îți spune cuvinte care-ți ard sufletul, atingând zelul tău, străpungându-ți inima. Păstrează-ți liniștea și proșterne-ți fața la pământ, ca sabia aceasta să treacă pe deasupra ta. Pentru umilința ta, Dumnezeu te va răsplăti așa cum l-a răsplătit pe cel ce a purtat marile lupte ale nevoinței ascetice sau a suferit martiriul”.

(IPS Andrei Andreicuț, Cuvintele Bătrânilor, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, p. 31)