Pentru ce este numit Sfântul Constantin „mare împărat”?

Documentar

Pentru ce este numit Sfântul Constantin „mare împărat”?

Lumea nu l-a numit pe Sfântul Constantin mare împărat pentru biruințele cele mari pe care le-a făcut în războaie, cât mai ales pentru marile faceri de bine pe care le-a adus supușilor săi.

Pentru că este de Dumnezeu încununat, urmează din aceasta că este și mare. Iar nu doar pentru aceasta că este mare, ci după cum scrie Evsevie, lumea nu l-a numit pe Sfântul Constantin mare împărat pentru biruințele cele mari pe care le-a făcut în războaie, cât mai ales pentru marile faceri de bine pe care le-a adus supușilor săi.

Iar nici [doar] pentru aceasta vom zice că este mare, că mă uit la prorocia lui David pentru Hristos la Psalmul 70, zicând: „Și se vor închina lui toți împărații pământului, toate limbile vor sluji lui”. Și socotesc că această prorocie numai pe vremea marelui Constantin s-a împlinit.

În ce chip? Lui i s-au supus toți împărații pământului și pentru că era capul tuturor împăraților și închinându-se el lui Hristos, prin mijlocul lui toți s-au închinat și prin pilda lui au luat frumusețea credinței; și pentru aceasta s-a numit mare pentru că tuturor celor mari ai pământului el era singur țiitor.

Și voi zice că este mare și pentru că a stat pentru biserica lui Dumnezeu și s-a arătat împărat credincios; pentru plata creștinătății sale a supus Dumnezeu sub picioarele lui toată lumea, încât și din India a venit sol cu daruri mari de i s-a închinat lui, pentru ca să-l recunoască pe el că le este împărat, de vreme ce vestea armelor lui și multa lui creștinătate îl mărturiseau peste tot pământul domn și stăpân al întregii lumi.

(Sfântul Antim Ivireanul, Didahii, Editura Litera, Chișinău, 1998, p. 87)

Citește despre: