Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești

Troparul Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești
Sfinte Părinte Ierarhe Antim, după vrednicie ai fost rânduit păstor şi învăţător turmei tale, şi cu înţelepciune dumnezeiască ai revărsat râurile sfintelor tale cuvinte. Viaţa ai pus-o pentru păstoriţii tăi şi cununa muceniciei ai dobândit de la Hristos Dumnezeu, pe Care roagă-L, Sfinte Părinte Ierarhe Antim, să dăruiască pace şi mare milă celor ce săvârşesc sfântă pomenirea ta.
Canonul
Glasul 1
Cântarea 1
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Părăsind casa părintească, întru osteneli te-ai nevoit, Părinte, răbdând întristări nenumărate printre străini. Pentru aceasta, Domnul văzând răbdarea ta, te-a umplut de mari daruri şi te-a făcut iconom al Casei Sale.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Înălţându-ţi sufletul neîncetat către Domnul Hristos prin rugăciuni stăruitoare, te-ai făcut făclie a înţelepciunii celei de sus, cu care ai luminat neamuri întregi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Curăţindu-ţi cu rugăciunea inima de negura patimilor, ai făcut-o primitoare a curatei lumini dumnezeieşti, către care ne îndrumi şi pe noi cu învăţăturile tale, Ierarhe preaînţelepte.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preacurată Fecioară, ceea ce eşti izvorul milei, şi ai născut pe Cel Milostiv, roagă-L să reverse mila Sa peste toţi cei ce te cinstesc pe tine, Născătoare de Dumnezeu.
Catavasie: Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împărătesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta adormirea ei, bucurându-mă.
Cântarea a 3-a
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Harul cel dumnezeiesc te-a împodobit cu darurile frumuseţii cereşti, Părinte, iar tu nouă ni le-ai împărtăşit. Pentru aceasta şi Dumnezeu a strălucit cu mai multă lumină în inima ta, făcându-te pildă şi chip al milostivirii Sale.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Chemându-te Arhiereul cel Veşnic, vrednic arhiereu te-ai arătat, Sfinte Antim, căci ai fost ocrotitor al celor necăjiţi, orfanilor şi văduvelor ajutător, tuturor cu dragoste slujind şi pe toţi povăţuindu-i.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu multă înţelepciune duhovnicească ne înveţi, Preasfinţite, a ne închina Treimii celei dumnezeieşti: Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfânt, Unimea cea nedespărţită şi atoatefăcătoare.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Mai presus decât oamenii şi îngerii cei luminaţi eşti, cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, că ai purtat în pântecele tău pe Cel ce ţine lumea în mâinile Sale iubitoare. Acestuia roagă-te şi pentru noi, ca să fim izbăviţi din toate nevoile.
Catavasie: Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, izvorul cel viu şi îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întărăşte-i întru Dumnezeiască Adormirea ta, cununilor măririi învrednicindu-i.
Sedealna
Glasul al 8-lea
Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…
Crucea Domnului ridicând, înţelepte, şi Lui urmând până în sfârşit, Părinte al celor necăjiţi te-ai arătat, îndreptător al Ortodoxiei şi povăţuitor al credincioşilor. Că şi străinătatea o ai răbdat, iar rugăciunea şi milostenia niciodată nu le-ai părăsit, Preasfinţite. Pentru aceasta, Duhul Sfânt te-a umplut cu darurile Sale, pe care ni le-ai revărsat şi nouă; pentru aceasta cu mulţumire grăim către tine: roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască pace şi mântuire celor ce săvârşesc sfântă pomenirea ta.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Lăudăm naşterea ta cea mai presus de fire, Preacurată Fecioară, că te-ai făcut decât cerurile mai bogată în slavă şi frumuseţe. Pentru aceasta, ca pe Maica Domnului nostru, te rugăm să ne acoperi cu mijlocirea ta în toate zilele vieţii noastre.
Cântarea a 4-a
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Locuind întru tine, Cel ce pe toate le vede şi le ocârmuieşte te-a făcut luminător al poporului Său, înţelepciunea Lui strălucind prin viaţa şi cuvintele tale, fericite Părinte.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Dojenind pe cei nedrepţi, mângâind pe cei întristaţi, miluind pe cei săraci, întărind pe cei slabi, tuturor te-ai făcut toate, Ierarhe prealăudate. Pentru aceasta şi credincioşii au văzut în tine darul lui Dumnezeu şi te cinstesc cu credinţă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Curăţindu-ţi inima de orice întinăciune, mintea luminându-ţi-o prin rugăciune, pe Dumnezeu L-ai văzut şi cu El te-ai unit; iar nouă ne reverşi râurile cunoaşterii sfinte a Treimii Celei mai presus de fire.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Înălţat-ai cu adevărat firea omenească cea căzută prin neascultare şi lumea întreagă o ai luminat cu naşterea ta cea minunată. Că din tine răsărind Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru, întunericul şi umbra morţii s-au risipit.
Catavasie: Sfatul cel neurmat şi Dumnezeiesc, al Întrupării Tale celei de sus, celei din Fecioară, Proorocul Avacum avându-l în minte, a strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne.
Cântarea a 5-a
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Făcându-te următor ales al Stăpânului, lepădat-ai grijile cele pământeşti, fericite Părinte, şi Împărăţia Cerurilor ai dobândit cu nevoinţele tale. Iar acum te rogi pentru cei ce cu evlavie te măresc pe tine.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Înaintea tronului lui Dumnezeu acum stând, mărite Antim, nu înceta a te ruga pentru noi ca să fim izbăviţi de gândurile cele viclene şi de răutăţile vrăjmaşului.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu vrednicie ai slujit lui Dumnezeu, Ierarhe, şi jertfă curată ai adus Treimii celei Una în trei Ipostasuri, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, iar acum, cu îngerii liturghiseşti în ceruri rugându-te şi pentru noi.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Nădejdea tuturor fiind, ceea ce eşti grabnică ajutătoare, milostiveşte-te spre noi, Preacurată Fecioară, cei ce te chemăm cu stăruinţă şi Născătoare de Dumnezeu te mărturisim.
Catavasie: Spăimântatu-s-au toate întru cinstită Adormirea ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, de pe pământ te-ai mutat la Veşnicele Locaşuri şi la Viaţa cea fără de sfârşit. Iar acum, tuturor celor ce te laudă pe tine, mântuire le dăruieşti prin mijlocirile tale.
Cântarea a 6-a
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Cu ochiul minţii mai înainte văzând cele ce aveau să fie, ai umplut de dogmele dreptei credinţe lumea, vestind tuturor credinţa cea mântuitoare, şi eresurile necredincioşilor le-ai biruit, punând înainte, ca mărturie neclintită, cinstitele tale fapte.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Uns fiind cu harul arhieriei, preoţi ai sfinţit şi turma lui Hristos o ai apărat de vătămarea potrivnicilor, prea fericite Părinte, şi orice rătăcire de la dreapta credinţă ai făcut-o neputincioasă cu lumina cuvintelor tale.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Lăudăm Treimea cea nedespărţită după fiinţă, Cea în trei Persoane numită: pe Tatăl, pe Fiul Cel Unul Născut şi pe Sfântul Duh, o Împărăţie şi o Dumnezeire.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Rai însufleţit eşti Născătoare de Dumnezeu, că întreg S-a sălăşluit întru tine Hristos, venind în chip smerit să mântuiască neamul omenesc.
Catavasie: Înţelepţii lui Dumnezeu, care faceţi acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul cinstit al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind pe Dumnezeu, Cel Ce S-a născut dintr-însa.
Condac
Glasul al 3-lea
Podobie: Fecioara astăzi…
În ţara noastră sfinţitor te-ai arătat, Sfinte Ierarhe. Că Evanghelia lui Hristos cu râvnă o ai împlinit, pe poporul cel credincios l-ai luminat, lăcaşuri Sfintei Treimi ai ridicat, sufletul ţi-ai pus pentru turma lui Hristos. Pentru aceasta te-ai încununat de la Hristos Dumnezeu cu daruri netrecătoare.
Icos
Pe Ierarhul Domnului, cel ales de Dumnezeu mai înainte de naşterea sa, pe Antim cel preasfinţit care a mângâiat şi a întărit inimile credincioşilor cu înţelepciunea dreptei credinţe, acum să-l lăudăm. Că s-a arătat grabnic ajutător al celor necăjiţi şi îndreptător al celor rătăciţi în neştiinţă şi-n păcate, aducându-se lui Hristos Dumnezeul nostru jertfă curată şi bineprimită. Pentru aceasta şi Biserica îl cinsteşte ca pe un bun păstor şi cald mijlocitor la Tronul cel dumnezeiesc.
Cântarea a 7-a
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Cuviincios la chip şi înalt în cuvânt, smerit cu viaţa şi tare în credinţă te-ai arătat, Părinte Antim, slujind lui Dumnezeu. Iar acum, cu îngerii în ceruri petrecând, cânţi: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Izvoare mai dulci decât mie rea ne reverşi nouă şi acum, preasfinţite, prin cuvintele tale. Că din apa cea vie a lui Hristos te-ai adăpat şi cu cele cereşti te-ai desfătat, împărtăşindu-ni-le tuturor şi cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Treime Sfântă, Unime întreit strălucitoare, de o fiinţă, Părinte Atotţiitorule şi Fiule Atoatefăcător şi Duhule Sfinte Care pe toate le plineşti, pe Tine Te chemăm şi cu evlavie Te lăudăm: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Ceea ce eşti plină de har, Preacurată Fecioară, izbăveşte din toate nevoile pe cei ce cu dragoste te cinstesc pe tine şi cântă: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Catavasie: N-au slujit făpturii înţelepţii lui Dumnezeu, ci numai Făcătorului; şi groaza focului bărbăteşte călcând-o, se bucurau, cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor noştri şi Doamne, bine eşti cuvântat.
Cântarea a 8-a
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Povăţuitor al tainelor celor mai presus de minte, slujitor al celor sfinte şi cereşti fiind, de Dumnezeu înţelepţite Părinte, ca un credincios arhiereu cere iertare de păcate Mântuitorului nostru pentru cei ce te cinstesc pe tine şi zic: să binecuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
De lumina cea neapropiată fiind luminat, Sfinte Ierarhe, lumină-n suflete reverşi cu mijlocirea ta, risipind întunericul ispitelor şi strălucind cu raze de veselie inimile celor necăjiţi. Pentru aceasta şi noi, împreună cu tine, cântăm: să binecuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Urmând învăţăturilor părinteşti, mărturisim dreapta credinţă lăudând cu cucernicie Treimea cea dumnezeiască şi cântând: să binecuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Rugul cel de demult, care nemistuit ardea în muntele Sinai, mai înainte a vestit taina naşterii tale celei minunate. Că focul Dumnezeirii întreagă te-a cuprins şi nu te-a vătămat. Pentru aceasta, Preacurată Maică şi Fecioară, te lăudăm întru toţi vecii.
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L întru toţi vecii.
Catavasie: Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum plinită pe toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul, lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe Dânsul întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Podoaba Iviriei şi a României, lauda preoţilor şi împreună locuitorule cu îngerii, Sfinte Părinte Antim, cu ale tale rugăciuni învredniceşte de lumina cea neînserată pe cei ce săvârşesc acum cu bucurie pomenirea ta cea de lumină purtătoare.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Cu milostenia şi blândeţea te-ai înveşmântat, de Dumnezeu înţelepţite Părinte, şi cu mucenicie te-ai săvârşit din viaţa aceasta, în locaşurile dumnezeieşti petrecând acum. Roagă-te, dar, cu stăruinţă Domnului Hristos Căruia ai urmat, să ne dăruiască nouă pace şi mântuire.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pe Cuvântul Cel împreună cu Tatăl fără de început şi de o fiinţă cu Duhul cel dumnezeiesc L-ai mărturisit, Sfinte Ierarhe, şi Lui ai fost vrednic slujitor până la moarte. Iar acum lângă tronul Treimii stând, mijloceşte şi pentru noi iertarea păcatelor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Minune preaslăvită este naşterea ta, dumnezeiască Mireasă, că pântecele tău mai desfătat decât cerurile s-a arătat încăpându-L în chip negrăit pe Hristos, Dătătorul de viaţă. Pe Acesta roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, să miluiască pe cei ce te cinstesc pe tine.
Catavasie: Tot neamul pământesc să salte, cu Duhul fiind luminat; şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să cânte: Bucură-te, Preafericită, Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.