Capitolul al 4‑lea

Am arătat îndeajuns că există Dumnezeu și că necuprinsă este firea Lui. Că Unul este Dumnezeu și nu mai mulți este neîndoielnic pentru cei ce cred în Sfintele Scripturi. Căci zice Domnul la începutul poruncilor din Lege: „Eu sunt Domnul Dumnezeul Tău, Cel ce te‑am scos din pământul Egiptului. Nu vei avea alți Dumnezei afară de Mine” (Ieșirea 20, 2-3). Și iarăși: „Ascultă Israele, Domnul Dumnezeul tău un singur Domn este” (Deuteronomul 6, 4). Și prin Isaia profetul: „Eu zice, Eu sunt cel dintâi și Cel de pe urmă și nu este alt Dumnezeu afară de Mine. Înaintea Mea nu a mai fost alt Dumnezeu și nici după Mine nu va mai fi și afară de Mine nu este” (Isaia 44, 6). Și Domnul în Sfintele Evanghelii așa zice către Tatăl: „Și aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine adevăratul Dumnezeu și pe Cel pe Care Tu L‑ai trimis, Iisus Hristos” (Ioan 17, 3).

Iar cu privire la cei care nu cred în Sfânta Scriptură așa vom zice: Ceea ce este dumnezeiesc este desăvârșit și fără să îi lipsească nimic în bunătate, în înțelepciune, în putere: fără de început, fără de sfârșit, veșnic, necircumscris și, ca să spunem simplu, întru toate desăvârșit. Dacă prin urmare vom spune că sunt mai mulți dumnezei, este necesar să vedem o diferență între aceștia mulți. Iar dacă nu este nicio diferență între ei, atunci înseamnă mai degrabă că este un singur Dumnezeu, iar nu mai mulți. Dar dacă este vreo diferență între ei, atunci unde este desăvârșirea? Căci dacă ar fi diferit de ceea ce este desăvârșit fie în bunătate, fie în putere, fie în înțelepciune, fie cu privire la timp sau spațiu, nu ar mai fi Dumnezeu. Și dacă dimpotrivă, este întru toate același/ identic, aceasta indică mai curând unul singur decât mai mulți.

Dar cum se va mai păstra necircumscrierea dacă vor fi mai mulți? Căci acolo unde ar fi unul nu ar fi și celălalt. Și cum ar putea fi ocârmuită lumea și cum nu se va nimici și strica, de vreme ce s‑ar vedea conflict între cei ce o conduc? Căci orice diferență duce la potrivnicie. Iar dacă ar spune cineva că fiecare conduce câte o parte, atunci cine anume stabilește ordinea și împărțirea între ei? Căci mai vârtos acela ar fi Dumnezeu. Așadar, Unul este Dumnezeu, desăvârșit, necircumscris, Făcătorul a toate, Atotțiitorul, și Cârmuitorul și Dumnezeul cel Preaînalt și atotdesăvârșit. Și mai presus de orice este o necesitate naturală ca unimea să fie începutul doimii.

(Sfântul Ioan Damaschin, Despre Sfânta Treime. Despre Cântarea Trisaghionului, Editura Sophia, 2007)