Pentru noi, creştinii, în lumea aceasta numai un singur lucru poate să ne fie surpriză: păcatul. Da, păcatul este „surpriză” şi primejdie mare. Pentru că noi ştim că păcatul este în realitate singura stare nefirească şi împotriva firii, în lumea lui Dumnezeu şi, din pricina aceasta, atacul este surprinzător şi mortal fiinţei după chipul lui Dumnezeu, omul. Şi mai ştim că păcatul este cu totul de la satana, şi, din cauza aceasta, este singurul, adevăratul pericol pentru om în lumea aceasta şi, desigur, şi în lumile care vor urma.

Noi ştim ce voieşte Dumnezeu de la noi, ştim ce cere Domnul prin Evanghelia Lui, aşa cum ştim, de asemenea, şi care este scopul satanei în ceea ce ne priveşte; să nu ne lăsăm covârşiţi de satana, căci gândurile lui nu ne sunt necunoscute (II Corinteni 2, 11). De aceea noi suntem pregătiţi totdeauna, suntem totdeauna în alertă împotriva tuturor curselor şi înșelăciunilor lui, prin care el, cu mare artă, cu răutate şi metodic, aduce păcatele sale, răutăţile sale, şi, împreună cu acestea toate, pe sine însuși. Dar împotriva acestuia noi ne  punem armura lui Dumnezeu cu care ne intr-armează Domnul Iisus Hristos cel minunat, în Biserica Sa: Sfintele Taine şi sfinte virtuţi.

Noi prin acestea priveghem şi suntem pregătiţi, ne luptăm şi ne războim eroic şi biruim toate duhurile de sub cer ale răului (Efeseni 6,11-18). Prin Hristos, Cel ce prin Sfintele  Taine şi sfintele virtuţi rămâne cu noi, biruim pe satana, cel care e pururi împotriva noastră şi care prin păcate şi prin patimi se sălăşluieşte în noi.

(Arhimandritul Justin Popovici, Epistola întâia către Tesaloniceni, Editura Bizantină, București, 2005, p. 116)