Gheronda, când ne vorbiți de lepădarea sinelui nostru, eu simt o teamă, gândindu-mă că poate nu rezist.

Ei, asta-i bună! Este ca și cum ai spune: „Dacă mă lepăd de patimi, ce-mi mai rămâne după aceea?”. Căci, atunci când spun să ne lepădăm sinele, înțeleg să scăpăm de patimi, să ne dezbrăcăm de omul nostru cel vechi. Unui om matur care are minte îi este puțintel greu să zică: „Nu pot să mă lepăd de sine”. Dacă alții îți spun: „Ia barosul și dărâmă zidul acesta!”, iar tu ești învățată cu penița, ești îndreptățită să spui: „Nu pot”. Dar pentru a ne dezbrăca de omul nostru cel vechi nu este nevoie de puteri trupești, ci de smerenie.

(Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Patimi și virtuți, volumul V, Editura Evanghelismos, București, 2007, p. 36)