Grija cu privire la mântuirea noastră trebuie să vină la timp, iar pricina pentru aceasta este pericolul iminent cu privire la mântuirea sufletului nostru. Cel ce este fară de grijă cu privire la mântuirea sufletului lui riscă un îndoit pericol: ori să fie răpit de moarte pe neașteptate, ori să fie părăsit de harul lui Dumnezeu.

În ambele privințe, răul este mare, fiindcă pierderea sufletului este moarte. De aceea Sfântul Ioan Gură de Aur ne sfătuiește, zicând: „Să nu întârzii să te întorci la Dumnezeu, nici nu amâna de pe o zi pe alta până la sfârșit, căci nesigur este sfârșitul. De aceea, ca un fur noaptea, așa vine și ziua Domnului. Dar nu ca să ne fure ceva, ci pentru ca acest avertisment să ne facă pe noi mai tari și neclătinați. Cel care prevede furul petrece în priveghere și, aprinzând candela, pururi veghează. Așa și voi, aprinzând lumina credinței și a dreptei viețuiri, veți avea candelele luminoase în priveghere neîncetată.” „Fiindcă nu știm când vine mirele, trebuie să fim pregătiți pururi, pentru ca atunci când va veni să ne găsească priveghind.”

Și Sfântul Grigorie Teologul zice: „Nu trebuie să așteptăm un prilej, o vreme anume pentru îndreptarea noastră, pentru că nu avem siguranța zilei de mâine. Căci mulți, voind să facă multe a doua zi, nu au reușit”. Dacă vei scăpa momentul prezent lăsându-l să treacă, mereu vei căuta la ziua de mâine, furat de uneltirile celui rău, după cum este felul aceluia. „Mie dă-mi prezentul, iar lui Dumnezeu, viitorul. Mie dă-mi tinerețea, lui Dumnezeu bătrânețea; mie, plăcerile și patimile, lui Dumnezeu dă-I neputința și nefolosirea.” „Cât de mare este pentru tine pericolul acesta! Câte semne ale lipsirii de nădejdea mântuirii! Nu știi când vine moartea. Fie te împresoară războiul... fie vine ceasul cel rău (căci ce este mai ușor decât să moară un om, oricât de mare i-ar fi grija lui), fie băutura prisosește, fie vântul îl doboară, fie calul îl trage după el, fie vreun leac luând din greșeală, prin vreo îngăduință a proniei, în loc de tămăduitor, s-a arătat otrăvitor.”

(Sfântul Nectarie de Eghina, Despre îngrijirea sufletului, Editura Sophia, București, 2009, pp. 66-67)