Pericopele Evanghelice și Apostolice de la slujba Sfântului Maslu

Taine, ierurgii, slujbele Bisericii

Pericopele Evanghelice și Apostolice de la slujba Sfântului Maslu

Rând pe rând, textele scripturistice de la Taina Sfântului Maslu vorbesc fie despre răbdarea în suferinţă şi nădejdea vindecării pe care trebuie s-o nutrească cel bolnav, fie despre darul tămăduirilor dat de Dumnezeu sfinţiţilor Săi slujitori, fie despre puterea şi efectele minunate ale rugăciunii făcute pentru cel bolnav.

În rânduiala slujbei Tainei Sfântului Maslu fiecare dintre cele șapte ungeri cu untdelemn sfințit este precedată de citirea unui text dintr-o Epistolă și a unui text dintr-o Evanghelie. Biserica a reținut pentru aceste paisprezece citiri, principalele pasaje din Sfânta Scriptură legate, direct sau indirect, de boală și tămăduire, privite atât din punct de vedere al bolnavului, cât și din cel al apropiaților săi.

Citirea a șapte Epistole și a șapte Evanghelii s-a impus încă din veacurile al XIII-lea și al XIV-lea, rezultând din unirea celor șapte Epistole și șapte Evanghelii citite în timpul a șapte Liturghii săvârșite șapte zile la rând, de șapte preoți, în șapte Biserici diferite, așa cum se celebra atunci Taina Sfântului Maslu pentru cei bolnavi, unit cu Liturghia euharistică.

Astfel, înainte de prima ungere se citește Apostolul de la Iacov 5, 10-16, text ce ne înfățișează instituirea Tainei Maslului și Evanghelia de la Luca 10, 25-37, unde ni se relatează pilda samarineanului milostiv. Înainte de a doua ungere se intonează Apostolul din Epistola către Romani 15, 1-7, ce ne îndeamnă la milă și unire frățească a credincioșilor, începând cu aceste cuvinte, „datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioși”, și Evanghelia de la Luca 19, 1-10, unde ne este prezentată personalitatea lui Zaheu, mărturie de credință în Hristos și arătarea faptului că „Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut”. Al treilea șir de pericope începe cu Apostolul de la I Corinteni 12, 27; 13, 8, ce ne creionează valoarea și măreția iubirii și Evanghelia de la Matei 10, 1 și 5-8, unde ni se arată puterea dată de Hristos ucenicilor ca să izgonească pe demoni și „să tămăduiască orice boală și orice neputință”.

Înainte de a patra ungere, se citește Apostolul de la II Corinteni 6, 16; 7, 1, pericopă ce ne impune un îndemn la curățirea de toată întinarea trupului și a duhului, pentru a-L putea primi pe Dumnezeu, potrivit făgăduinței Sale, și Evanghelia de la Matei 8, 14-23 unde ni se relatează vindecarea soacrei lui Petru, cu trimitere la prorocia lui Isaia: „Acesta neputințele noastre a luat și bolile noastre le-a purtat”. La a cincea ungere ascultăm Apostolul de la II Corinteni 1, 8-11, fiindu-ne redată mărturia Sfântului Pavel care, având a îndura necaz peste măsură de mare și peste puterile sale, aproape deznădăjduit pentru viața lui, punându-și nădejdea în Dumnezeu, a fost izbăvit de moarte, fiind un exemplu de vindecare și de speranță pentru cei aflați în suferință. Pericopa Evanghelică este rânduită aici cea de la Matei 25, 1-13, adică pilda celor zece fecioare ce ne îndeamnă la priveghere, întrucât nimeni nu știe nici ziua, nici ceasul când va veni Fiul Omului.

A șasea ungere este precedată de Apostolul de la Galateni 5, 22; 6, 2, unde primim îndemn la viețuire în Duhul și la purtări după Duhul, pentru a primi roadele Duhului Sfânt, cât și sfat către creștini să-și poartă unuia altuia sarcinile; și Evanghelia de la Matei 15, 21-28, unde ni se expun faptele despre cananeana a cărei fiică era chinuită de demon, căreia Hristos îi spune: „O, femeie, mare este credința ta, fie ție după cum voiești. Și s-a tămăduit fiica ei din ceasul acela”. Înainte de cea de-a șaptea ungere avem rânduit Apostolul de la I Tesaloniceni 5, 14-23, prin care primim imbold la îmbărbătarea celor slabi la suflet, la sprijinirea celor neputincioși, la îndelungă răbdare față de toți, la ferirea de orice rău și păzirea neprihănită a întregii ființe pentru a doua venire a lui Hristos, și Evanghelia de la Matei 9, 9-13, unde aflăm că nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi.

Astfel, rând pe rând, textele scripturistice de la Taina Sfântului Maslu, vorbesc fie despre răbdarea în suferinţă şi nădejdea vindecării pe care trebuie s-o nutrească cel bolnav, fie despre darul tămăduirilor dat de Dumnezeu sfinţiţilor Săi slujitori, fie despre puterea şi efectele minunate ale rugăciunii făcute pentru cel bolnav. Dintre cele şapte Evanghelii, unele istorisesc pocăinţa unor persoane biblice, care sunt date ca pildă celui bolnav, ca de exemplu Zaheu, altele conţin pilde şi învăţături ale Mântuitorului, socotite ca simboluri sau analogii ale Maslului, ca de exemplu, pilda samarineanului milostiv, care unge cu untdelemn rănile celui căzut între tâlhari, iar altele istorisesc vindecări minunate săvârşite de Domnul, ca de exemplu vindecarea soacrei lui Petru şi a femeii cananeene, menite să insufle şi să întărească nădejdea şi încrederea bolnavului în puterea lui Dumnezeu.

(Jean Claude Larchet, Viața sacramentală, traducere de Marinela Bojin, Editura Basilica, București, 2015, pp. 411-416)