Creștinul nu se autopropune în credința lui, pentru că nu în mâinile lui e împărțirea darurilor, ci mediază între cei care spun despre ei că sunt credincioși și cei care spun că nu sunt ori de câte ori e nevoie.

Creștinul mediază între bogat și sărac, între cine respectă legea și cine o încalcă, între drept și corupt, între elita socială și cei mai disprețuiți, recunoscând demnitatea fiecăruia și respectabilitatea pentru ce face fiecare când e făcut bine, cu seriozitate, oricât de puțin ar fi făcut acel om, fie și o simplă privire omenească.

Creștinul mediază între puțin inteligent și inteligent, între needucați și educați, primind cu dragoste ce poate oferi fiecare, dând pe măsură, fără stridențe, fără a ierarhiza oamenii și fără a căuta asocieri numai cu unii. Când nu are putere să mediez lumesc sau a amenințat și îl ispitește frica, mediază cu rugăciunea.

Creștinul mediază între pretențiile de cunoaștere lumească, arătând partea de dreptate a fiecăruia și nedând-o cu totul niciuneia.

Oamenii civilizației creștine mediază între toate celelalte, respectându-le viața, atâta vreme cât și-o doresc în acel fel necreștin. Îi recunoști pe creștini pentru că sunt aducători de pace, nu pentru că sunt misionari cu forța sau insistenți. Când sacrificiul personal deschide calea păcii, persoana creștină îl face.

Dacă a media aduce despărțire din partea celor ce vor tabere și conflict, despărțirea nu este din partea persoanei creștine. Creștinul nu are tabere, nici triburi, nici nu e de o parte sau alta a unui conflict lumesc, urmând modelul lui Hristos. Dar are tabere și neam din neputința lui, din starea de om care nu este și dumnezeu decât cel mult prin înfiere.

Ne vom mândri cu apartenențele naționale, cu țara și cu toate celelalte, pentru a ne scădea în ochii celorlalți, ca neputințe ale noastre, nu pentru a ne ridica. Ridicarea folositoare va fi numai atunci când aducem pace și dăruim dragostea care nu vine de la noi – fără a vorbi despre asta.

Vedem astfel de persoane creștine mediatoare în jur? Dacă nu le vedem, e pentru că nu avem ochii curați. Vorbim despre ce nu cunoaștem și facem din Hristos o pârghie pentru treburi lumești. Aceste persoane sunt. Iar Biserica este și își vede de lucrarea ei în lume – în tăcerea deschisă a faptelor bune.