Peşterile de la Sfânta Ana Mică – Viața părintelui Haralambie Dionisiatul (20)
Haralambie ajunse ca cerbul cel însetat la Portul Dafni, din Sfântul Munte, apoi la Schitul Sfânta Ana.
Sfântul Munte – Peşterile de la Sfânta Ana Mică, 7 iulie 1950
Stiliştii, cu toată împotrivirea episcopului Hrisostom, în anul 1950, au răspândit acea renumită enciclică prin care susţineau că Biserica ce ţine noul calendar este eretică şi lipsită de har. Haralambie, dezamăgit fiind de rezultatul luptei, s-a hotărât să plece la mănăstire. Şi-a luat rămas bun de la ai săi şi a pornit spre Sfântul Munte, la Sfânta Ana Mică pentru a-l întâlni pe naşul şi unchiul lui. Intenţiona să meargă apoi în Eghina să o vadă şi pe mătuşa lui, monahia Eupraxia, uceniţa ascetului Ieronim, după care avea să se întoarcă în Sfântul Munte hotărât să rămână lângă unchiul său pentru a deveni monah.
Aşadar, Haralambie ajunge ca cerbul cel însetat la Portul Dafni, din Sfântul Munte, apoi la Schitul Sfânta Ana. Acolo, i-au arătat o cărare abruptă, care ducea până la peşterile obştei marelui isihast Iosif. Împreună cu acest renumit stareţ se nevoia şi bătrânul Arsenie, unchiul său.
(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie – Dascălul rugăciunii minții, traducere și editare de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 45-46)