Congresul este organizat în perioada 20-24 mai 2017, la Palatul Patriarhiei din București și reunește reprezentanți ai instituțiilor de stat, preoți, profesori, specialiști în Artă Sacră din România și din străinătate. Totodată, la acest eveniment academic sunt invitați pictori bisericești și restauratori, participanți la Conferința Națională Unitate Dogmatică și Specific Național în Pictura Bisericească.

Lucrările congresului sunt structurate în următoarele patru subteme:

1. Istoria icoanei şi a picturii (frescei) bizantine: spaţiul geografic, etape cronologice şi şcoli de pictură bizantină;

2. Teologia icoanei şi a frescei bizantine: expresie liturgică şi artistică a credinţei ortodoxe eclesiale;

3. Norme şi manuale de pictură bizantină (evoluţia erminiilor);

4. Importanţa şi necesitatea criteriilor de recunoaştere şi evaluare a picturii bizantine pentru iconografia ortodoxă actuală: tensiunea între fidelitatea eclesială şi libertatea artistică individuală şi locală.

Congresul își propune să aducă în centrul misiunii Bisericii actualitatea, importanța și necesitatea sfintelor icoane.

În acest context, amintim că în anul 2017 se împlinesc 1230 de ani de la întrunirea Sinodului VII ecumenic din anul 787, care a consfințit victoria Ortodoxiei împotriva celor care combăteau sfintele icoane, pentru că nu înțelegeau temeiul lor dogmatic. Pornind de la realitatea Întrupării Fiului veşnic al lui Dumnezeu, Biserica a învățat că materia vizibilă este capabilă să exprime o realitate duhovnicească invizibilă. Asumându-și firea umană vizibilă, Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut a devenit văzut şi a deschis calea artei liturgice sau a iconografiei. Însă această iconografie nu este doar o artă decorativă, pedagogică și estetică, ci, în primul rând, o mărturisire vizuală a adevărului de credinţă privind Înomenirea sau Întruparea Cuvântului veşnic al lui Dumnezeu. În acelaşi timp, iconografia este şi o chemare la rugăciune sau la comuniune spirituală cu Hristos Dumnezeu-Omul şi cu persoanele sfinte reprezentate în icoane.

Iconografia ortodoxă este o artă liturgică, bisericească, profund teologică pentru că face vizibilă, prin imagini și culori, învățătura de credință a Bisericii Ortodoxe privind Persoana, viața şi lucrarea Mântuitorului Iisus Hristos, viaţa şi lucrarea Maicii Domnului, precum şi vieţile sfinților lui Dumnezeu din toate timpurile. După cum Sfânta Scriptură arată, prin cuvinte, lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu în istorie, tot aşa iconografia ortodoxă arată, prin imagini şi culori, aceeaşi lucrare mântuitoare a lui Dumnezeu în istorie, prin sfinţii Săi. În acest sens, numai pictura bizantină ortodoxă este normativă pentru Biserica Ortodoxă, deoarece această pictură este deplin compatibilă cu Sfânta Liturghie ortodoxă şi cu imnografia ortodoxă liturgică de factură bizantină. Cu alte cuvinte, în Biserica Ortodoxă scrierile sfinte şi sfintele icoane au același conţinut al credinţei în Hristos, întrucât Iisus Hristos este numit, în același timp, Cuvântul lui Dumnezeu (cf. Ioan 1, 14) şi Icoana sau chipul lui Dumnezeu (cf. Coloseni 1, 15).

Aşadar, iconografia ortodoxă este teologie în imagini și culori, iar adevărul acesta îl înțelegem în deosebi dacă privim icoanele sărbătorilor liturgice şi cugetăm la înțelesurile profunde ale imaginilor înfăţişate în ele, adică oameni și evenimente în legătură de credinţă şi rugăciune cu lumina Împărăției Preasfintei Treimi. Din această perspectivă, arta icoanei şi a picturii murale ortodoxe nu este o artă naturalistă, care copiază natura, ci arta realităților transfigurate de lumina sau harul Împărăţiei Cerurilor. Urmând principiile acestei arte sacre sau liturgice ortodoxe, iconarul sau pictorul bisericesc reprezintă personaje, locuri sfinte şi peisaje, pe care le recunoaștem că au trăit ori s-au manifestat în realitatea istorică, dar care sunt prezentate ca având anumite trăsături specifice relației harice a istoriei umane cu Împărăţia Cerurilor. Ele sunt o realitate transfigurată sau transparentă, îndreptată spre un mod nou de existență, şi anume spre existenţa eternă pascală, spre existenţa sufletului şi a trupului în lumina Învierii lui Hristos, care umple „cerul şi pământul şi cele de sub pământ”, cum se spune în slujba Învierii din noaptea Sfintelor Paşti, această lumină fiind scopul ultim al creaţiei şi slava sfinţeniei.

Întrucât, pentru Ortodoxie, icoana şi pictura bisericească sunt o artă proprie şi specifică Bisericii, Biserica, prin lucrarea pictorilor bisericeşti consacraţi sau recunoscuţi de ea, se exprimă ca fiind Biserică mărturisitoare în fiecare icoană şi pictură bisericească dacă acestea reflectă cu fidelitate credinţa ortodoxă şi se înscriu în tradiţia vie a chipurilor sfinților rugători, a căror viaţă este descrisă în sinaxarele Bisericii şi în cărţile ei liturgice. Astfel se afirmă, în mod constant, vocaţia liturgică mărturisitoare, doxologică, didactică şi estetică a icoanelor şi a picturii bisericeşti.

Prin urmare, icoanele şi pictura bisericii sunt veşmântul vizual al spaţiului liturgic, sunt parte a vieții liturgice, iar acele icoane care se află în afara lăcașelor de cult, în case, în școli sau alte instituții, prelungesc prezența harică a lui Hristos din Biserică în lume şi stabilesc o legătură tainică între „Casa Domnului” şi casa omului. Fiecare icoană, indiferent de subiectul ei, face vizibilă taina iubirii smerite şi preaslăvite a lui Hristos „Cel Unul Sfânt”, Cel răstignit, înviat și înălţat întru slavă. De aceea, zugravii de icoane şi de fresce trebuie să fie persoane capabile să transmită, prin lucrarea lor duhovnicească şi artistică, această taină a luminii, păcii şi bucuriei pascale ale lui Hristos. Pictorii bisericeşti nu sunt simpli artiști sau meșteșugari, cunoscători ai unor tehnici artistice, înzestrați cu mai mult sau mai puțin talent. Ei sunt mai mult decât simpli ilustratori ai unor istorii, evenimente ori vieți de sfinți, şi anume ei sunt vestitori ai luminii, păcii şi bucuriei sau ai slavei Împărăţiei Cerurilor. Această slavă s-a arătat ucenicilor Petru, Iacob şi Ioan, pe muntele Tabor, la Schimbarea la Faţă a Domnului Iisus Hristos, slavă care este viitorul definitiv al omului îndumnezeit şi al universului înnoit (cf. Apocalipsa cap. 21). Din acest motiv, Biserica se îngrijeşte cu responsabilitate de formarea, promovarea și confirmarea iconarilor şi pictorilor bisericeşti, ca misionari ai dreptei credinţe şi ai frumuseţii netrecătoare.

În contextul actual, în care icoanele şi simbolurile religioase sunt contestate, încercându-se eliminarea lor din spațiul public, este necesară o explicare și o aprofundare a semnificației sfintelor icoane în viața și misiunea Bisericii. În acest sens, în cadrul Patriarhiei Române se acordă o importanță deosebită patrimoniului religios, în general, și picturii bisericești, în special. Pictura multor biserici și mănăstiri a fost restaurată sau se află în proces de restaurare, fiind înființate și numeroase muzee de artă bisericească, în cadrul comunităților monahale.

În același timp, prin educația religioasă din școlile publice, din seminariile teologice (în cadrul cărora există și specializarea Patrimoniu cultural) și din facultățile de teologie ortodoxă (care au și specializarea Artă Sacră), se acordă o cinstire deosebită sfintelor icoane și sunt formați viitorii pictori și restauratori de lăcașuri sfinte.

În anul 2017 se derulează numeroase proiecte dedicate Artei Sacre, dintre care menționăm: Concursul Naţional Icoana ortodoxă – lumina credinței (care a ajuns la a VI-a ediție) și Concursul Național de Creație Icoana și Școala mărturisirii, ai căror câștigători au fost premiați și apreciați cu ocazia hramului Catedralei Patriarhale, închinat Sfinților Mari Împărați și întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa, Elena.

În Biserica Ortodoxă Română se formează mereu noi generații de iconari și pictori bisericești calificați. Aceştia sunt cei care ştiu să primească lumina duhovnicească şi artistică de la pictorii mari, care s-au validat în timp, să respecte erminia picturii bisericeşti, dar și să reia cu prospeţime nouă şi să aprofundeze vechile teme iconografice, deoarece Tradiţia vie a Bisericii nu este simplă repetiţie stereotipă, ci fidelitate mereu înnoită prin aprofundare teologică, duhovnicească şi artistică. Pentru a-i cunoaște pe aceşti pictori, Biserica le oferă acestora prilejul de a se manifesta în cadrul acestor concursuri, dar și în unele conferinţe naţionale, congrese internaţionale, simpozioane, întâlniri de lucru, ateliere și șantiere, deschise în toată țara.

Prin toate aceste programe și proiecte educaționale ne propunem să contribuim la cunoașterea și aprofundarea teologiei icoanei și la creșterea calității artistice, prin identificarea soluțiilor practice, autentice și viabile.

Felicităm pe organizatori şi binecuvântăm pe toți participanții, cu speranţa că acest congres va constitui un prilej de conștientizare a misiunii Bisericii Ortodoxe pentru formarea duhovnicească a tinerei generații, în lumina iubirii eterne a lui Hristos și în căutarea slavei și frumuseții netrecătoare din Împărăția cerească a Preasfintei Treimi. Astfel, se poate reafirma importanţa cinstirii sfintelor icoane, ca mijloace de mărturisire a credinţei ortodoxe în Întruparea Fiului lui Dumnezeu și de creștere spirituală prin rugăciune în comuniunea sfinților.

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

(Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu ocazia Congresului Internaţional de Teologie „Criterii de recunoaștere și evaluare a picturii bizantine (icoană și frescă)”, 20-24 mai 2017, Palatul Patriarhiei din București)