În perioada Paştelui anului 1998, patriarhul Diodor a fost cuprins de boală şi, pentru prima dată în de­cursul patriarhatului său, nu a fost în stare să săvârşească singur ceremonia Sfintei Lumini. La câteva zile după interviul său acordat ziaristului danez, când a sosit ziua Sâmbetei Mari, a fost adus în Biserica Învierii într-un scaun, iar puţin mai târziu, când a ajuns la intrarea Sfântului Mormânt, a intrat în prima încăpere a Mormântului aşezat într-un căru­cior pentru invalizi. Dar pentru că era cu neputinţă să înainteze în încăperea propriu-zisă a Mormântu­lui, datorită dimensiunilor limitate a intrării, a încredinţat săvârşirea ceremoniei episcopului Elefteropolei Hristodul Saridaki. La fel s-a petrecut şi în anul 1999.

Episcopul Hristodul a fost hiro­tonit diacon în anul 1962 şi trăieste la Ierusalim de 53 de ani, din 1957. În discuţia personală pe care am avut-o, la 10 ianuarie 2010, mi-a descris într-un mod deosebit de re­velator cele pe care le-a trăit în interiorul Mormântului. Iată dialogul pe care l-am avut cu Preasfinţia sa:

– Preasfinţite, este adevărat că în Sâmbetele Mari din anii 1998 şi 1999 Patriarhul Diodor v-a încredinţat responsabilitatea săvârşirii ceremoniei Sfintei Lumini?

– Este adevărat. În acei ani patriarhul Diodor era destul de bolnav şi în timpul ceremoniei stătea în prima încăpere a Mormântului, aşezat într-un cărucior pen­tru invalizi.

– Ce s-a întâmplat când aţi intrat în încăperea interioară?

– Am început îndată să citesc rugăciunea specială, iar când am terminat, am observat că placa de pe Mormânt a început să „transpire”. Cu cât trecea timpul, fenomenul devenea din ce în ce mai intens şi placa se vedea a fi acope­rită de un mir lichid care ieşea din interiorul ei. În acelaşi timp, împreună cu mirul lichid, s-a arătat o Lumină albăstruie foarte puternică, care acoperea toată placa Mormântului. În acea clipă s-a aprins în chip minunat şi candela neadormită.

– Şi atunci aţi aprins de la candelă mănunchiurile de lumânări ce le aveaţi în mâini?

– Nu, nu a fost nevoie, căci atunci când am întins mănunchiurile de lumânări deasupra plăcii Mormântului, deasupra Luminii albăstrui, ele îndată s-au aprins.

Exact aceleaşi lucruri minunate s-au petrecut şi în anul următor.

– În acele momente, în prima încăpere a Baldachinului, se afla şi reprezentantul armean?

– Desigur.

– Şi toate acestea pe care le-aţi văzut le-a văzut şi acela?

– Da, le-a văzut şi el. În ambii ani. Era un om foarte bun, preotul Rasmik, care acum se află în Australia. Atunci când s-a arătat Lumina albăstruie şi a aprins candela, se ruga în genunchi exact la intrarea în încăperea interioară. S-a în­vrednicit să le vadă pe toate.

– Cât timp a durat apariţia Luminii albăstrui?

– Nu a durat mult.

– Unul-două minute?

– Cam atât.

– Cum v-aţi simţit în acele clipe, Preasfinţite?

– Acestea nu se pot descrie. Intri în legătură cu Dumnezeu.

– Vă mulţumesc mult.

– Să mergeţi cu binecuvântarea lui Dumnezeu.

(Haralambie K. Skarlakidis, Sfânta Lumină. Minunea din Sâmbăta Mare de la Mormântul lui Hristos, traducere din limba greacă de Ierom. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Atena, 2011, pp. 264-265)