Sunt adânc mâhnit, plâng şi suspin din pricina îngrozitoarei plăgi a păcatului care corupe omenirea, o duce la o pierzare de nedescris, de multe feluri şi fără întoarcere. Plâng şi suspin gândindu-mă la înşelăciunea păcatului care ţine captivă omenirea şi o înrobeşte păcatului până acolo încât aceasta să se şi laude cu robia ei şi se mângâie cu ea ca şi cu un folos. Dar în acelaşi timp mă bucur, radiez de fericire şi bat din palme când mă gândesc la acel ajutor dumnezeiesc care prin voinţa Făcătorului ni se dă ca un dar făcut de marele Mântuitor şi Dumnezeu întregului neam omenesc şi Bisericii lui Dumnezeu care a fost întemeiată pe pământ ca să aducă mântuire neamului omenesc prin minunatul har dumnezeiesc.

(Ioan de Kronștadt, Liturghia – cerul pe pământ, Editura Deisis, 2002, p. 86)