Prin pocăinţă se naşte în noi un anume har: o durere pentru tot ce am făcut în toată viaţa noastră de zi cu zi. Pocăinţa trebuie să fie singura noastră cale către Dumnezeu. Pocăinţei îi este propriu să ne renască şi să ne facă asemenea lui Hristos Însuşi. Însă, la măsura Lui noi nu ajungem. Şi astfel pocăinţa pe pământ nu are sfârşit.

(Arhimandritul Sofronie, Cuvântări duhovniceşti, vol I, Editura Accent print, p. 127)