Șofer... duhovnicesc

Poezii

Șofer... duhovnicesc

    • Șofer... duhovnicesc
      Foto: Florentina Mardari

      Foto: Florentina Mardari

Și un singur scop să ai:

Să găsești parcare-n Rai!

Dimineața când te urci

În mașină să conduci,

Nu uita să-ți amintești

De cele duhovnicești

Și să te gândești așa:

Greu lucru e a șofa

O mașină; dar mai greu

Este ca sufletul tău

Să-l șofezi pe drumul vieții,

Urmând căile blândeții,

Ale dragostei, răbdării,

Smereniei și-nfrânării.

Și să știi să ocolești

Gropile duhovnicești:

Pizma, cearta și mândria,

Răutatea și mânia.

Să alimentezi mereu

‒ chiar dacă este mai greu ‒

Cu cea mai scumpă „benzină”:

Apa vie, cristalină

A rugăciunii curate,

Cu smerenie-nălțate,

Care pune în mișcare

Motorul inimii tale.

Și un singur scop să ai:

Să găsești parcare-n Rai!

(Poezii cu iz de Filocalii, Editura Bonifaciu, Bacău, 2011)