Vezi că pomul îşi leapădă iarna frunzişul său, iar primăvara, fiind încălzit de soare, îşi desface mugurii din nou.

Mulţi oameni fac asemenea. Atunci când sunt răpuşi de iarnă, de frigul necazurilor şi al nenorocirilor, ei îşi leapădă poftele şi parcă se străduiesc să se căiască şi să le facă pe toate după buna plăcere a lui Dumnezeu. Însă atunci când îi încălzeşte iarăşi căldura bunăstării, aceştia îşi dezleagă poftele ca mai înainte şi, întocmai precum pomii îşi desfac frunzişul, ei iarăşi înverzesc, se împodobesc şi se desfată cu plăcerile lumeşti.

Aşa sunt cei care atunci când îi loveşte frigul unei boli, se căiesc şi încetează a păcătui şi făgăduiesc să vieţuiască în cucernicie şi să-I slujească lui Dumnezeu, însă după ce se fac sănătoşi, se întorc din nou la poftele şi la faptele lor de mai înainte.

Să ştii că astfel de oameni nu sunt adevăraţi dreptslăvitori creştini, ci doar nişte făţarnici, întrucât adevăraţii creştini rămân nestrămutaţi în bunăstare şi în necazuri, în boală şi în sănătate, în sărăcie şi în bogăţie, în defăimare şi în cinstire, în slavă şi în umilinţă, în robie şi în libertate; oriunde şi oricând ei se află în pocăinţă şi săvârşesc roadele acesteia, iubindu-L pe Dumnezeu şi slujind Lui.

Aceste cugetări te îndeamnă să nu te asemeni celor amintiţi mai sus, ci să fii pururea statornic, în fericire şi în nenorocire, să te lepezi de poftele tale şi să faci voia Domnului. Iar dacă eşti şi tu un astfel de om, atunci te povăţuiesc să te îndreptezi, pentru ca nu cumva, stând împreună cu făţarnicii, să auzi de la Hristos: „Nu vă ştiu pe voi de unde sunteţi” (Luca 13, 25).

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu în împrejurările vieţii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 81)