Scrii că nu te entuziasmează obiceiurile poporului, nici măcar cele de Crăciun, fiindcă nu-ți spun nimic. Cu adevărat, ar fi o minune să înțelegi obiceiurile poporului fără să înțelegi sufletul poporului și credința poporului. Trebuie să îți amintești că Domnul Hristos S-a născut în iesle ca să înțelegi de ce se împrăștie paie pe casă. Și trebuie să știi de lumina dumnezeiască a Treimii, Ce stăpânește lumea în toate cele patru margini ale ei, ca să înțelegi de ce se aruncă câte trei nuci în fiecare colț al casei. Și mai trebuie să știi că Hristos este pâinea vieții ca să înțelegi rostul cesniței și că Domnul a pătimit la o vârstă tânără, dar că focul Lui încălzește și astăzi inimile oamenilor, dându-le fericire, ca să pricepi ce e cu creanga tânără de stejar care se pune pe foc și „scânteile fericirii” ce ies din creangă.

Deși ți s-a părut că acestea sunt lucruri simple și copilărești, trebuie să recunoști că sunt frumoase și pline de înțeles. De nu vă veți întoarce și să vă faceți precum copiii, a zis Domnul, nu veți intra întru Împărăția Cerurilor. Apropie-te și tu de acei copii ai lui Dumnezeu care se cheamă „popor”, și viața ta va fi mai luminoasă și mai plină de bucurie. Un oarecare poet rus mergea pe calea ta, îndepărtată de calea poporului, dar s-a întors la popor. El se mărturisește astfel:

Aparte de popor nu mă mai simt,

Visuri, visuri trufașe am trăit,

Și mai adânc, tot mai adânc pricep în fiecare an

Că îndelung am prețuit nimicnicia...

Acum unit prin voie cu poporul ard,

Cu el plâng, la ale lui odoare mă închin,

Și tot ce el iubește eu cinstesc.

(Kruglov, „în Catedrala Adormirii”)

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, Editura Sophia, București, 2008, pp. 109-110)