Domnul, înainte de a fi predat în mâinile iudeilor și de a fi răstignit, a dat o poruncă pe care a numit-o nouă, porunca iubirii: “Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiți unii pe alții” (Ioan 13, 34). Însă de ce a numit-o nouă, de vreme ce exista și în Vechiul Testament? Pentru că a dat-o într-un fel nou, îmbunătățit, superior.

De aceea a adăugat: “Așa cum v-am iubit Eu pe voi, așa și voi să vă iubiți unii pe alții”. Iubirea Mea pentru voi, voia să le spună, nu este ca răsplată la ceva pe care Mi-ați oferit, căci eu v-am iubit primul. În același fel și voi trebuie să le faceți bine semenilor voștri, nu ca răsplată, ci din iubire spontană. Și fără să amintească de minunile pe care le vor săvârși în numele și cu puterea Lui, a spus că iubirea este aceea care-I va deosebi și-I va face ucenici ai Săi. Ciudat! De ce nu minunile, ci iubirea?

Deoarece iubirea este însușirea principală a sfinților și temelia virtuții. Prin aceasta ne mântuim toți, ea naște lucrători ai lui Hristos, ea încântă sufletele, ea aduce oile pierdute în staulul Bisericii.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Editura Egumenița, p.141)