Posibile obstacole ce pot apărea în comunicarea dintre părinți și adolescenți

Tinerii, la fel ca noi ceilalţi, îşi strigă nevoile în multe feluri, de multe ori confuz. Unii îi judecă exagerat pe toţi şi toate din jurul lor, alţii se aruncă într-un cerc de activităţi de voluntariat sau se îndepărtează de lume, petrecându-şi fiecare clipă în faţa televizorului, unii întorc spatele prietenilor şi familiilor, ca şi cum i-ar ţine undeva, afară, alţii se înconjoară cu ziduri, într-o continuă stare de acuze, de glume şi de ironii. Alţii sunt cuceriţi de un fel religios tineresc, ce pare nefiresc părinţilor lor. Deoarece tinerii ne vorbesc într-un mod mediat, strigătele lor sunt deseori luate drept altceva. Însă toţi pot să-şi exprime nevoi omeneşti adânci, deşi de multe ori o fac cu greu în mod articulat.”

Un posibil obstacol care împiedică dialogul şi contactul sufletesc îl constituie neîndemânarea şi confuzia cu care de multe ori adolescentul îşi face simţită prezenţa, cu care îi provoacă pe ceilalţi la dialog. Aceste elemente, dacă nu sunt reglementate corect de către noi, pot sabota atât încercările lor tensionate, cât şi dorinţa noastră de intimitate.

Tinerii, la fel ca noi ceilalţi, îşi strigă nevoile în multe feluri, de multe ori confuz. Unii îi judecă exagerat pe toţi şi toate din jurul lor, alţii se aruncă într-un cerc de activităţi de voluntariat sau se îndepărtează de lume, petrecându-şi fiecare clipă în faţa televizorului, unii întorc spatele prietenilor şi familiilor, ca şi cum i-ar ţine undeva, afară, alţii se înconjoară cu ziduri, într-o continuă stare de acuze, de glume şi de ironii. Alţii sunt cuceriţi de un fel religios tineresc, ce pare nefiresc părinţilor lor. Deoarece tinerii ne vorbesc într-un mod mediat, strigătele lor sunt deseori luate drept altceva. Însă toţi pot să-şi exprime nevoi omeneşti adânci, deşi de multe ori o fac cu greu în mod articulat.”

„Vârful de lance” al acestei neîndemânări care subminează legătura autentică este agresivitatea adolescentină, interpretată ca o nerecunoştinţă sau ca o suferinţă psihică, în final ajungând pretextul concluziilor definitive.

„Părinţii adolescenţilor ar trebui să fie în stare să accepte ideea că vor primi şi lovituri în timpul adolescenţei copilului lor. Lovituri simbolice, se înţelege, deşi există unele situaţii în care părinţii primesc chiar şi lovituri fizice.

Părinţii ar trebui, în principiu, să înţeleagă că ei constituie elementul, obiectul principal al acestei tensiuni violente care se iniţiază împotriva lor. De obicei, ei sunt prima ţintă a agresivităţii pe care o trăiesc cei mai mulţi tineri adolescenţi. Una dintre cele mai importante funcţii ale părinţilor este să supravieţuiască în ciuda tensiunii agresive. Adică să nu se lase distruşi, să nu fie răniţi adânc, să nu sufere depresii, să nu se piardă din cauza acestei agresivităţi. Pe scurt, să nu iasă din rolul lor, nici să nu dezerteze, nici să fie răniţi de această situație.

Dar este la fel de periculos să ignore total această situaţie, deoarece interdependenţa implică de cele mai multe ori şi o trăire de retragere şi părăsire. Să supravieţuiască înseamnă, după părerea noastră, să fie capabili să rămână sensibili, să aibă sentimente şi emoţii faţă de comportamentul adolescenţilor, iar în paralel să aibă şi capacitatea de a continua să se intereseze, să simtă, să le pese, să poată chiar interzice anumite lucruri copiilor lor.”

„Părinţii sunt utili în măsura în care sunt garanţi ai siguranţei copiilor lor. Într-adevăr, părintele este un individ deosebit de sensibil, deoarece nu şi-a conştientizat încă limitele sale... Rolul părinţilor este oarecum ciudat, este paradoxal, în timp ce trebuie să constituie un refugiu, să îi primească pe adolescenţi, trebuie şi să îi limiteze în aşa fel, încât să le dea şi posibilitatea de a se deschide experienţelor noi, de a rezista loviturilor şi de a supravieţui. În orice situaţie, dialogul între părinţi şi adolescenţi rămâne în principiu instrumentul cel mai puternic al acestei relaţii.

(Preot Vasilios Thermos, Primăvară înnegurată: pentru o înţelegere a adolescenţei, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 148-150)

Ultimele din categorie