Postul – rânduiala ce ne aduce liniște

Cuvinte duhovnicești

Postul – rânduiala ce ne aduce liniște

Este cazul să avem și noi o rânduială, pentru că postul are o rânduială. Și n-are niciun rost dacă este ținut fără rânduială. El are rânduiala lui, cu metanii, cu rugăciune, cu milostenie, cu vorbă puțină, cu înviorarea trupului, înviorarea feței.

Noi intrăm în post cu dorința de rânduială și este bine să dorim ducerea rânduielii până la capăt. Nu întotdeauna facem așa. Sunt așa de multe momente în viața noastră din post, încât suntem aproape siguri că vom strica rânduiala. Unii, de exemplu, ne punem încă de la început în gând să postim doar prima și ultima săptămână.

Alții nu pornesc cu dorința de rânduială, de aceea nici nu o duc la capăt. Rolul slujbelor este să ne introducă într-o rânduială. Biserica are o rânduială. Rânduiala aceasta face din viața noastră, o viață plăcută lui Dumnezeu, iar pentru noi aduce pace, liniște. Este cazul să avem și noi o rânduială, pentru că postul are o rânduială.

Și n-are niciun rost dacă este ținut fără rânduială. El are rânduiala lui, cu metanii, cu rugăciune, cu milostenie, cu vorbă puțină, cu înviorarea trupului, înviorarea feței. Adică, mai precis, să nu ne văităm că postim. Pentru că, totuși, ar trebui să arătăm că postim, ca să știe ceilalți că încă se mai postește.

(Preotul Nicolae TănaseSă nu-L răstignim iarăși pe Hristos, Editura Agaton, Făgăraș, 2011, p. 115)