Postirea este pierzătoarea demonilor. Domnul ne-a spus că prin postire și rugăciune iese tot neamul de demoni. Sfântul Duh nu se sălășluiește în stomacul plin, nu-l umbrește pe acesta. Orice creștin care dorește să viețuiască creștinește, trebuie să pună drept temelie postirea, rugăciunea și trezvia, și atunci ajunge la marea măsură a virtuții.

Boala este o postire fără de voie. Bolnavul își va împlini postirea prin răbdare și mulțumire, căci nu poate în alt fel, din pricina bolii.

Când puterea lui Hristos ne umbrește, atunci suntem foarte puternici. Când postirea se însoțește, se întărește, se înconjoară cu celelalte – cu rugăciunea, cu meditația, cu trezvia, cu mersul la biserică, cu mărturisirea, cu Sfânta Împărtășanie, cu faptele bune și cu milostenia – atunci întregește frumusețea pregătirii sufletului.

Bolnavul va cunoaște nemărginirea iubirii lui Hristos față de om. Va vedea că Hristos, ca Dumnezeu pe pământ, Și-a petrecut viața în chip martiric, ca să ne ajute pe noi, cei nepăsători, să ne luptăm. Dacă Hristos a suferit, noi, ucenicii Săi, vom alege altă cale?

(Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovnicești, traducere Părintele Victor Manolache, Editura Egumenița, Alexandria, 2012, pp. 109-110)