De la Bătrânul adevărat se cere în primul rând ca el să fi trecut printr-o convertire radicală a vieții sale. Înainte să se aventureze în a-i învăța pe alții, el trebuie să fie lăuntric preschimbat de harul lui Dumnezeu. „Cum îndrăznesc aceștia”, se întreabă Sfântul Nil, „care nu pot deosebi nici măcar păcatele văzute, pentru că praful din lupta cu patimile întunecă încă judecata lor, să ia asupra lor supravegherea altora și cum primesc să tămăduiască pe alții până ce nu și-au tămăduit încă patimile lor și încă nu pot, pe temeiul biruinței lor, să-i călăuzească pe alții de asemenea la biruință?”.

Dacă povățuitorul dorește ca sfatul său să fie lucrător și dătător de viață, atunci este esențial ca el să vorbească din „experiență personală”. „Povățuitorul mai trebuie să aibă și știință, ca să nu-i fie necunoscută nici una dintre uneltirile vrăjmașilor și să poată da la lumină laturile ascunse ale războiului celor încredințați lui”.

(IPS Kallistos Ware, Mitropolit de Diokleia, Îndrumarea duhovnicească în Muntele Athos, Editura Doxologia, traducere de Dragoș Dâscă, Iași, 2016, p. 49)