Povestea lui Nectarie, copilul-promisiune

S-a împlinit un an de când ținem în brațe și-n inimi răspunsul rugăciunilor noastre și ne minunăm în orice clipă de puterea lui Dumnezeu.

Nectarie a venit pe lume dintr-o mamă bolnavă de Covid, cu simptomele aferente, dintre cele mai grave, tusea, febra și frisoanele provocând nașterea imediată. Deși eram ajunsă la termen, am simțit că și-a dorit să vină pe lume cât mai repede. Iar eu abia așteptam să-l țin în brațe pe copilul făgăduit Sfântului Nectarie cu trei ani în urmă, când, fratele lui, suspect de leucemie, a fost externat din spital cu prognosticul de „minune” (după ce doctorii nu și-au putut da seama ce a făcut ca pruncul de aproape un an să-și revină ca peste noapte de un cumplit chin).

După un travaliu de șapte ore făcut acasă, în care am murmurat încontinuu rugăciunea inimii, am ajuns la spital unde am născut acest prunc-minune, mai mare și mai sănătos decât ne așteptam. La două zile de la naștere, și fiindcă mi-era teamă că mi-l vor lua de lângă mine din cauza tusei mele, am cerut externarea din maternitate. Ajunși acasă, toți erau bolnavi de Covid: soțul meu, George, mama și sora mea care se întâmplau să fie la noi în vizită. Sfântul Nectarie mi-a protejat pruncul încă de la naștere deoarece pruncul meu de numai două zile nu a fost atins de boală! El dormea, păpa și creștea minunat. Până atunci și de atunci încolo, la orice semn de boală, sau la vreun necaz, îl chem pe Sfântul Nectarie iar acesta nu întârzie să sporească în ajutor. S-a împlinit un an de când ținem în brațe și-n inimi răspunsul rugăciunilor noastre și ne minunăm în orice clipă de puterea lui Dumnezeu. Acest prunc este atât de vioi, atât de bun, de calm, de echilibrat, nu zâmbește prea mult, nu plânge prea mult, uneori parcă sufletul lui privește prin ochiii lui blânzi și ne asigură că este pruncul pentru care ne-am rugat și care a venit ca pansament pentru rana fratelui său, George.

George este un copil mare acum, în curând împlinește 4 ani. Știe deja „Tatăl nostru” și nu adoarme în nicio seară fără a-și face rugăciunea în genunchi și fără a nu ne unge pe toți cu mir pe frunte în semn de cruce. Uneori vrea să sărute icoanele așa că ni le cere să i le dăm, pe rând, pe toate. Zilele trecute l-am zărit arătându-i lui Nectarie, fratele său, cum să țină corect degetele atunci când face cruciță pentru că modul lui de a scutura mânuța atunci când ne vede pe noi făcând cruce „nu e cel bun și se supără Doamne-Doamne”.

Acum, la un an de când l-am botezat pe Nectarie asemenea protectorului lui sfânt și la trei ani de când minunea cu George s-a împlinit și am ieșit cu el sănătos din spital, mărturisim și mulțumim lui Dumnezeu că ni l-a trimis și nouă pe Sfântul Nectarie ca vindecător luminat.

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!

Ultimele din categorie